0:00

Cercetări la grădina zoologică din Roman, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiDeși ființează de niște ani ”zoologia” din Parcul municipal Roman, abia anul trecut (când a murit un cerb lopătar) au început să apară semnele de întrebare. Era aceea o grădină zoologică sau nu? Evident că, după reglementările legale în vigoare, nu era, iar primarul Leoreanu a numit-o ”expoziție temporară”. Fiindcă în cazul cerbului mort, a trebuit să intervină și Garda de Mediu, s-au impus niște măsuri, de ori/ori. Într-un târziu, adică după trei luni și jumătate, s-a optat pentru… Grădină Zoologică.

Nu e deloc simplu să se îndeplinească toate condițiile pentru asta și, ca să se creeze premisele, Primăria Roman se asociază cu Asociaţia vânătorilor şi pescarilor sportivi Roman și cu SC Municipal Locato Serv SA Roman, societate subordonată Municipiului Roman. Pentru asta, consilierii locali vor vota, în ședința ordinară a Consiliului Local Roman din 30 martie, două proiecte de asociere a primăriei.

Ce ar avea de făcut asociata în funcționarea preconizatei grădini zoologice: ”Acordă sprijin de specialitate, în vederea colectării, stocării temporare şi predării spre neutralizare a cadavrelor de animale, înaintând documente justificative pentru decontarea contravalorii serviciilor prestate, acordă sprijin de specialitate, prin delegarea persoanei autorizate pentru a utiliza arme de foc în vederea tranchilizării unui animal”.

În expunerile de motive ale celor două proiecte de asociere scrie: ”Datorită faptului că Expoziţia de animale amplasată în Parcul municipal Roman îndeplineşte criteriile transformării în grădină zoologică şi datorită faptului că romaşcanii sunt încântaţi de prezenţa animalelor expuse, (…) ținând cont de faptul că atractivitatea Parcului municipal Roman este dublată de expunerea de animale sălbatice, iar prin acordul de parteneriat propus impactul financiar este semnificativ redus, consider că proiectul este bine venit şi respectă legislaţia actuală privind protecţia mediului”.

Ce ar avea de făcut Asociaţia vânătorilor şi pescarilor sportivi Roman? Scrie tot în proiectul de hotărîre: ”acordă sprijin de specialitate la activităţi de cercetare care sporesc beneficiile pentru conservarea speciilor şi/sau de formare a cunoştinţelor de conservare relevante, precum şi/sau la schimburi de informaţii referitoare la conservarea speciilor şi/sau, acolo unde este cazul, la înmulţirea în captivitate, repopularea ori reintroducerea speciilor în mediul sălbatic natural; ajută la promovarea educării şi a sensibilizării publicului cu privire la conservarea biodiversităţii, în special prin oferirea de informaţii referitoare la speciile expuse şi la habitatele lor naturale; indică cerinţele biologice şi de conservare pentru speciile aflate în colecţia grădinii; acordă sprijin de specialitate pentru informarea la zi privind biologia speciilor din colecţie şi menţinerea lor în captivitate; acordă sprijin de specialitate pentru activităţile de cercetare proprii şi în comun cu alte unităţi permanente de profil”. (D.A.)

Articolul precedentJandarmii din Neamț își deschid porțile la aniversară
Articolul următor27 martie: Ziua Mondială a Teatrului: Mesaj Teatrul Tineretului * Mesaj Isabelle Huppert
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.