0:00

Centrul de excelență Neamţ, aproape de panglică, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Înființarea unui Centru de excelență pentru elevii performeri din Neamț, un subiect „tocit” de intenții și planuri, pare că va deveni realitate în mai puțin de o lună de zile. La bază se află un ordinul de ministru, care încuviințează  înființarea Centrului Județean, semnat la sfârșitul lunii septembrie. Într-o întâlnirea organizată de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ), la care au fost prezenți directorii școlilor din Neamț, inspectorul general Viorel Stan a anunțat că centrul va funcționa la Colegiul Național „Petru Rareș” din Piatra Neamț.

„Începând cu acest an școlar vom avea încă o unitate cu personalitate juridică. Trebuie să spunem că cei care au fost înaintea noastră în fruntea inspectoratului au depus eforturi deosebite pentru a înființa în Neamț un Centru de excelență. Avem un ordin de ministru pentru înființarea unui Centru de excelență care va funcționa în Piatra Neamț, la Colegiul Național Petru Rareș și pe care noi îl organizăm în această etapă”, a precizat Stan.

Potrivit ordinului, semnat de Remus Pricopie, ministrul Educației, organigrama Centrului Judeţean de Excelenţă Neamţ este aprobată de IȘJ Neamţ, cu încadrarea strictă în numărul de posturi finanţate din bugetele consiliilor locale, aprobat pentru judeţul Neamţ. Centrul Judeţean de Excelenţă Neamţ se finanţează şi din venituri proprii ale consiliilor locale, precum şi din sponsorizări şi donaţii. Ideea înființării unui Centru de excelență a fost aproape de a fi pusă în aplicare, pe rând, în 2009 și în 2011, dar totul a căzut din cauză că nu au fost găsite soluții pentru alocarea de noi norme didactice. La acest centru vor putea să se pregătească elevi din clasele de gimnaziu, începând cu clasa a V-a și elevii de liceu. Aici se vor pregăti suplimentar, la disciplinele la care excelează și la care vor să facă performanță. Orarul pentru pregătirea în centru se va face doar în week-end. Încă nu se cunosc toate datele acestui centru care va primi elevi din toate localitățile județului și pentru care s-au alocat 10 norme didactice.

„În mod normal, dacă totul decurge așa cum ne-am propus, centrul ar putea să fie funcțional în aproximativ două săptămâni. Rămâne de văzut câți elevi vor fi interesați să se înscrie la acest centru și câți profesori vor preda. Înscrierile se vor face în baza unor selecții. Pentru elevii care ar trebui să vină din alte localități, în afară de cei din Piatra Neamț, unde, de altfel, va funcționa Centrul, vom căuta să vedem care este cea mai potrivită soluție. Există  două variante. Ori înființarea a două unități care să țină de Centrul Județean, pentru Roman și Târgu Neamț, ori transportarea copiilor din toate localitățile, la Colegiul din Piatra Neamţ. Important este ca, până la urmă, elevii să se poată pregăti corespunzător și să obțină rezultate bune la competițiile la care vor participa”, a spus Cristinel Secară, inspector școlar de specialitate, în cadrul IȘJ Neamț.

Marian TEODOROF

Articolul precedentTârgu-Neamț: Acțiunile PSD dezaprobate de celelalte partide
Articolul următorUn fond deschis pentru nemţeni: Fondul pentru Mediu