0:00

CELE MAI FRUMOASE POEZII ROMÂNEŞTI:  Călugărul din vechiul schit, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Călugărul din vechiul schit
O zi la el m-a găzduit
Şi de-ale lumii mi-a vorbit
Şi de amor, şi de iubit

Şi când să plec, l-am întrebat
Ce dor ascuns l-a îndemnat
Să-şi ducă viaţă-ntre sihaştri
El mi-a răspuns: „Doi ochi albaştri”

Călugărul din vechiul schit
De-acelaşi dor a-nnebunit
Şi dintre-ai lui prieteni buni
L-au dus la casa de nebuni

L-am revăzut, l-am întrebat
Printre nebuni ce-a căutat
Eu îl ştiam printre sihaştri
El mi-a răspuns: „Doi ochi albaştri”

Călugărul din vechiul schit
De-acelaşi dor a şi murit
Iar la mormânt, printre sihaştri
Plângeau amar doi ochi albaştri

Traian DEMETRESCU

Articolul precedentCUVÂNT DE ÎNVĂŢĂTURĂ SPIRITUALĂ AL ZILEI
Articolul următorÎncă se negociază