0:00

Ceahlăul – Petrolul se joacă sâmbătă, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Jocul dintre Ceahlăul și Petrolul, din etapa a 5-a Ligii I, a fost amânat pentru sâmbătă, 17 august, de la ora 19.30, după ce ar fi trebuit să aibă loc luni, 19 august. „Nu suntem siguri că nu vor mai apărea şi alte schimbări. Cu Petrolul, data meciului depinde de ceea ce vor face ploieştenii în Europa League”, a declarat Viorel Măstăcăneanu (foto), președintele CA al Ceahlăului. Altfel, oficialul pietrenilor este încrezător că, indiferent când se va juca partida dintre cele două formații, elevii lui Miriuță vor juca de la egal la egal cu prahovenii. ”Vom juca de la egal cu Petrolul așa cum am făcut-o și cu Steaua și cu Pandurii Târgu Jiu. Am mare încredere în băieții noștri că vor să producă suprize în Liga I”, a precizat oficialul pietrenilor. (C.S.)

Articolul precedentSalubritas se extinde la Bicaz
Articolul următorCrimă cutremurătoare la Bârgăoani

1 COMENTARIU

  1. Dragutule,jocul a fost devansat,nu amanat,adica pentru tine,se joaca cu 2 zile mai devreme.Cred ca este din cauza caniculei,altfel cineva din redactie ,facea si corectura de rigoare.

Comentariile sunt închise.