0:00

Carambol în Suceva cu maşină din Neamţ şi două accidente mortale, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiDuminică, 31 ianuarie, a fost zi neagră pentru traficul din judeţul Suceava, marcat de trei accidente, din care două mortale, produse într-un interval de exact 10 minute. Primul a fost pe artera ce duce în spatele unui complex comercial, unde un bărbat de 59 de ani din Gura Humorului, care voia să-şi parcheze autoturismul, nu a acordat prioritate unei maşini, conduse de un tânăr de 24 de ani din judeţul Neamţ. După impact, autoturismul condus de sucevean a fost proiectat într-un altul, care oprise tocmai pentru a acorda prioritate.

Din accident a rezultat vătămarea corporală a unei fete de 16 ani, din judeţul Neamţ, pasageră în autoturismul condus de tânărul de 24 de ani.

Toţi conducătorii auto au fost testaţi şi a rezultat că nu consumaseră alcool.

Primul accident mortal s-a petrecut pe DN 2, în afara municipiului Suceava, din cauza Anicăi Onofreiciuc ( 47 de ani), directoarea SC Modin SA, care a pierdut controlul asupra direcţiei autoturismului pe care-l conducea, iar maşina a intrat pe contrasens şi s-a izbit într-un Audi, pe care l-a proiectat în şanţ. La volan se afla un bărbat de 56 de ani, din comuna Grăniceşti, iar pe locul din dreapta faţă soţia acestuia, în vârstă de 49 de ani, care şi-a pierdut viaţa în accident. Directoarea va fi cercetată pentru ucidere din culpă.

În acelaşi timp cu accidentul de pe DN 2 s-a mai produs unul în localitatea Putna, unde un tânăr de 18 ani, şofer începător, nu a adaptat viteza într-o curbă periculoasă, a pierdut controlul asupra direcției, iar maşina a pătruns pe acostament și pe spațiul verde, unde a lovit în plin doi copii.

„În urma impactului a rezultat decesul unui minor de 9 ani, din comuna Putna și rănirea ușoară a altui minor de 10 ani, din oraşul Vicovu de Sus”, se precizează în comunicatul Biroului de presă al IPJ Suceava.

Articolul precedentConcursurile pentru directorii de școli, când vor politicienii
Articolul următorProprietar de VW, prins cu gazolină de furat
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.