Că-s alegeri sau nu, Prefectura face control la Primăria Roman!

Corpul de control al prefectului va demara, marți, 6 iunie, un control la Primăria Roman, se precizează într-o informare de presă a Prefecturii Neamţ. Scopul este de a „verifica modul în care au fost emise certificatul de urbanism și autorizația de construcție a parcării etajate din zona Pieței Centrale, dar și dacă au fost respectate condițiile prevăzute în avizele certificatului de urbanism”, menţionează sursa citată. Prefectul Vasile Panaite a convocat, luni, 5 iunie, membrii corpului de control, „pentru a stabili măsurile și obiectivele de urmărit pe timpul controlului, legalitatea actelor emise de Primăria Roman, respectarea proiectului tehnic și a măsurilor cuprinse în avizul operatorului zonal, precum și a modului în care s-a făcut recepția lucrărilor”, se precizează în comunicat.

„Urmare a informațiilor apărute în mass-media, potrivit cărora lucrarea la parcarea etajată din zona Pieței Centrale a municipiului Roman a fost efectuată fără a respecta o serie de avize, am solicitat, astăzi, corpului de control al prefectului, să efectueze marți un control la Primăria Roman, pentru a stabili modul în care a a fost emis certificatul de urbanism, dacă sunt cuprinse toate avizele necesare și dacă acestea au fost respectate precum și modul în care a fost efectuată recepția lucrării. De asemenea, am cerut conducerii Inspectoratului de Stat în Construcții să desemneze un specialist care să facă parte din această comisie pentru a verifica legalitatea proiectului tehnic și respectarea acestuia. Cer conducerii Primăriei Roman să pună la dispoziția membrilor corpului de control toate documentele necesare pentru a stabili cât mai repede și pentru a prezenta opiniei publice concluziile acestui control”, a declarat Vasile Panaite.

Prefectul de Neamț a mai cerut conducerii zonale Apa Serv de la Roman să prezinte un plan de măsuri pentru ca populația municipiului să nu mai fie afectată de eventuale avarii la reţeaua de furnizare a apei potabile. „Solicit celor de la Apa Serv Roman să prezinte un plan de măsuri realist și imediat pentru ca în cazul apariției unor avarii la sistemul de distribuție și furnizare a apei, intervenția să fie cât mai scurtă și să respecte clauza operatorului zonal, iar populația municipiului Roman să nu fie afectată”, a mai precizat prefectul de Neamţ.

La ședința din această dimineață au participat Marin Mușat, inspectorul șef al Inspectoratului de Stat în Construcții Neamț, dr. Dan Moreniu, directorul Direcției de Sănătate Publică Neamț și col. Ioan Nițică, inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Petrodava” Neamț.

Tot pentru marţi, 6 iunie, anunţase o conferinţă de presă şi primarul Romanului, Lucian Micu. Tema anunţată era avaria de la reţeaua de apă care i-a afectat pe romaşcani în weekend-ul trecut. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Bacău. Plan Roșu activat după ce mai mulți copii au acuzat stări de rău. 44 de persoane au ajuns la spital

Actualizare: Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat. În...

Neamț. Concurs de Șah dedicat Zilei Mondiale a Educației, în comuna Borca

Un concurs de șah se va organiza, pe Valea...

Reducerea accizei la motorină rămâne la 25% până la sfârșitul lunii

Reducerea cu 25% a accizei la motorina standard va...

Neamț. Tânăr din Bacău, prins în flagrant, când fura dintr-un autoturism

Luni, 14 septembrie, la prânz, un echipaj din cadrul...

Accident la Oniceni. O femeie însărcinată a fost rănită

O femeie însărcinată în 8 luni a fost rănită...