0:00

În noaptea de 20 spre 21 decembrie, polițiștii de la Secția Rurală Gîrcina au oprit o autoutilitară, care transporta brăduți și circula prin satul Poiana. ”În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit că brăduții au fost tăiați ilegal de către trei bărbați cu vârste cuprinse între 17 și 29 de ani, din Crăcăoani și Tîrgu Neamț”, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț. ”Aceștia au fost legitimați, fiind pasageri în autoutilitara condusă de către un bărbat de 57 de ani, rugat să efectueze transportul brăduților. Polițiștii au confiscat cei 33 de arbori din specia brad (pomi de Crăciun), ce ar fi fost tăiați si sustrași din pădurea situata pe raza comunei Negresti din punctul «drumul sondei». Pomii au fost ridicați si predați în custodia Ocolului Silvic Gîrcina”.

Brazi tăiați ilegal, confiscați de polițiști, cu tot cu autoutilitară, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiÎn cauză a fost întocmit un dosar penal, pentru tăiere fără drept si furt de arbori. Totodată, șoferul a fost amendat pentru transport ilegal de material lemnos, iar autoutilitara a fost indisponibilizată.

În ziua de 20 decembrie, polițiștii din comuna Alexandru cel Bun au fost sesizați despre faptul că două persoane au tăiat și sustras ilegal din pădure doi brazi, după care s-au deplasat cu un autoturism pe drumul comunal din satul Bistrița. Polițiștii au găsit mașina în cauză, pe strada Plopușor. La volan era un bărbat de 70 de ani, care mirosea a băutură, așa că a fost testat și s-a stabilit că avea o concentrație de peste 0,40 mg/litru alcool pur în aerul expirat. În autoturism erau și cei doi brazi, care au fost confiscați. Bărbatul de 70 de ani s-a ales cu dosar penal pentru tăiere ilegală și sustragere de arbori, și conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului. (C.M.)

Articolul precedentRaport de primar de muncipiu. Video
Articolul următorArestat la domiciliu pentru că a condus beat
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.