0:00

BOTOȘANI: Sistemul informatic al Vămii a redevenit funcţional, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Problemele tehnice apărute la Sistemul Informatic Integrat Vamal (SIIV) au fost remediate, astfel că acesta a redevenit funcţional, a anunţat azi Direcţia Generală a Vămilor. Din cauza unor probleme tehnice ale echipamentelor, Sistemul Informatic Integrat Vamal a fost indisponibil, procedurile de depunere şi prelucrare a declaraţiilor fiind derulate pe suport de hârtie până la remedierea situaţiei. “Începând cu data de 07.01.2015 Sistemul Informatic Integrat Vamal este functional. Toate structurile teritoriale au fost informate, iar desfăşurarea activităţii vamale se derulează în condiţii optime”, se arată într-un comunicat al Direcţiei Generale a Vămilor. SIIV este interconectat la sistemul vamal trans-european şi cuprinde sistemul de procesare a declaraţiei vamale, care permite depunerea declaraţiei vamale prin mijloace electronice de către operatorii economici autorizaţi (comisionari în vamă, operatori economici autorizaţi pentru vămuirea la domiciliu, declaranţi în nume propriu), utilizatori ai SIIV, stocarea, înregistrarea şi validarea, de către autoritatea vamală şi plata drepturilor de import şi altor taxe.

Articolul precedentBOTOȘANI: Aerul din Botoșani e curat doar pe hârtie
Articolul următorHALUCINANT: Dorel de Neamț a închis un liceu
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.