Una din cele mai frumoase catedrale romano-catolice din ţară, o adevărată capodoperă arhitecturală – care, în anii construcţiei, a stârnit panică în rândul politicienilor vremii, lucrarea lăsându-se cu victime (destituiri, arestări, persecuţii, condamnări etc) – este cea de la Adjudeni. Existenţa satului Adjudeni apare, pentru prima dată, la 2 mai 1625, într-un document dat la Iaşi de către Ştefan Tomşa, voievodul Moldovei, prin care “întăreşte lui Lupă, al treilea logofăt, pentru slujba credincioasă, satul Agiudenii pe Siret, ţinutul Roman”. La 7 septembrie 1781, cu un document din Iaşi, Constantin Moruzi dă carte de încuviinţare egumenului ca să oblige pe locuitorii satului Agiudeni “să dea dijma din produse şi să lucreze zilele boierescului la mănăstire ori să le plătească în bani…” În documentele moldoveneşti, satul se chema Agiudeni, iar în documentele italiene din secolul al XIX-lea apare sub forma eliptică de Judeni, Judeno, Judena… Documentele bisericeşti pomenesc satul încă de la relatarea episcopului Bernardino Qurini în anul 1599, cu numele Giudiani. La 19 octombrie 1641 episcopul Petru Bogdan Baksic vizitează satul Săbăoani şi satele ce depind de el, între care este şi satul Agiudeni, care are 100 de suflete, fără biserică şi cele necesare pentru sfintele slujbe. Statisticile bisericilor catolice din Moldova din anii 1871-1872 ne arată că la Adjudeni era o biserică din lemn construită în anul 1816. Apoi, nu se ştie exact când, a fost construită o biserică din cărămidă, care, mărită între anii 1926-1928, a rezistat până la actuala biserică, construită peste cea veche. Construirea noii biserici a fost începută în vara anului 1972 de părintele Ştefan Apostol şi părintele Mihai Ungureanu, făcându-se subsolul. În anul următor, în luna iunie, a venit la Adjudeni un alt preot ca paroh, părintele Dumitru Adămuţ. Oamenii se întrebau: “Ce-o să facă preotul acesta slab, înalt şi negru?”. Însă nimeni nu ştia ce inimă mare şi generoasă bătea în pieptul lui. A fost modificat proiectul iniţial cu un altul. Din vara anului 1973 şi până în 1979 a fost terminată biserica, dar rămâneau turnurile, În 1980, obţinând o aprobare şi având fundaţia deja turnată pentru un turn, părintele Adămuţ a hotărât să facă două turnuri, dar, dar… cu foarte multe sacrificii: amenzi, persecuţii, ameninţări, condamnare la doi ani şi şapte luni de suspendare (1982-mai), care l-au îmbolnăvit şi l-au dus în mormânt. Oricum, la moartea părintelui Dumitru, 10 septembrie 1982, turnurile erau aproape gata. De la 1 noiembrie 1983 până în noiembrie 1986 lucrările au fost continuate de părintele Mihai Budău. Jertfa supremă a părintelui Dumitru, unită cu jertfele, sacrificiile şi munca credincioşilor din Adjudeni au fost încununate la 3 iulie 1990, când Preasfinţitul Petru Gherghel, abia consacrat episcop la 1 mai 1990, a consacrat această măreaţă ”catedrală” cu patronul Duhului Sfânt pe care l-a avut din vechime. Biserica este printre cele mai mari din ţară, având o lungime de 72 m, lăţimea în crucieră de 36 m, cu două turnuri înalte de 72 m. Ce a dus la realizarea acestei noi biserici? Unirea credincioşilor în jurul păstorului, iubirea faţă de Dumnezeu, credinţa şi sacrificiul. (N.S.)
