0:00

Biogazul la Cordun, sub semnul întrebării, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Vineri, o comisie de la nivelul Consiliului Județean s-a deplasat în comuna Cordun pentru a încerca o „mediere” între autoritățile locale, localnici și investitorii care doresc să construiască aici o centrală pe biogaz. La începutul lunii august, firma Norus Biogaz a primit avizul de la mediu pentru a realiza investiția. Chiar dacă centrala se construiește pe terenul Romanului, pe strada Dumitru Mărtinaș, primarul comunei Cordun și locuitorii acesteia nu sunt de acord cu investiția, considerând că pune în pericol sănătatea celor care trăiesc în preajma ei, aici fiind alocate mai multe terenuri pentru construcția de locuințe. Secretarul județului – Daniela Soroceanu – a purtat discuții cu toți factorii implicați, iar în urma verificării actelor au reieșit și o serie de nepotriviri. „Până săptămâna viitoare, cei implicaţi trebuie să revadă documentaţiile, să fie și în interesul cetățenilor, să nu fie afectați ca impact mediu și să fie o investiție ce aduce locuri de muncă. Să împace pe toată lumea, dar să se respecte avizele, am depistat neconcordanțe în interiorul tuturor actelor și documentațiilor”, a declarat secretarul judeţului. Până la finele săptămânii viitoare, firma ar trebui să-și pună în ordine autorizațiile. Dar, secretarul județului spune că și așa, problemele sunt pe departe de a fi rezolvate. Și asta deoarece există 6 contestații depuse pe avizele de mediu, iar dacă se va ajunge în instanță, investiția se poate amâna și mai mult. (C.M.)

Articolul precedentClasa de actorie îşi reia cursurile
Articolul următorUniforme de stat pentru siguranţa în şcoli