0:00

Bilete de tratament, cu trimitere medicală, ZCH NEWS - sursa ta de informații

“Dacă până la data de 01.01.2010, în vederea obţinerii unui bilet de tratament era necesar ca solicitantul să prezinte o recomandare medicală, începând cu respectiva dată, potrivit Criterilor în baza cărora se acordă bilete pentru tratament balnear (în vigoare pentru anul 2013 prin Ordinul Preşedintei CNPP nr. 154/22.03.2013), solicitantul trebuie să prezinte un bilet de trimitere – în copie, dar cu prezentarea originalului, eliberat de  medicul de familie sau medicul de specialitate, aflat în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate” – aflăm de la la directorul adjunct al instituţiei, Ion Sandu. Biletul de trimitere este acel formular cu regim special, unic pentru servicii medicale de recuperare – reabilitare acordate de către societăţile de turism balnear şi de recuperare. „În acest sens, solicităm medicilor de familie/medicilor de specialitate să vină în sprijinul beneficiarilor de bilet de tratament balnear, în sensul eliberării formularului mai sus menţionat şi nu a adeverinţei medicale”. (N.S.)

Articolul precedentAstăzi, în prezenţa ÎPS Teofan, Sfânta Liturghie pe Ceahlău
Articolul următorJudețul Neamț, polul folclorului românesc