0:00

Trecerile pentru pietoni de pe DN 15 și DN 12 C, din orașul Bicaz, sunt aproape inexistente. Deși există panouri care indică prezența lor, în realitate se văd doar niște ștersături pe asfalt, de parcă cineva s-a zbătut să le ascundă. Pe una dintre ele (DN 12 C), anul trecut, o persoană a fost accidentată mortal.

Primăria Bicaz, așa cu spune edilul Nicolae Sălăgean, a făcut mai multe sesizări cu privire la pericolul pe care îl prezintă nemarcarea corespunzătoare a trecerilor, însă Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale nu ar fi răspuns așa cum era de așteptat. „Atât Primăria Bicaz, cât și Poliția Rutieră din Bicaz au făcut sesizări în ceea ce privește trecerile pentru pietoni. Au venit, au marcat câteva benzi pe mijlocul drumului, iar de unele nici măcar nu s-au atins. Pe drumurile naționale este treaba CNADR-ului. Nu știu ce fel de vopsea au folosit, pentru că trecerile nu se mai văd aproape deloc”, a spus primarul Sălăgean.

De la Secția Drumuri Naționale (SDN) Neamț, telefonic, ni s-a recomandat Fănica Țigănuc, care, în câteva cuvinte, ne-a explicat că „marcarea trecerilor pentru pietoni se face conform unei proceduri standard, de firme către firme specializate”. Oarecum nemulțumită că sesizarea verbală a ajuns la noi, înainte să ajungă la SDN Neamț (deși, i-am explicat că, potrivit primarului Sălăgean, la SDN au fost făcute sesizări – n.red.), interlocutoarea ne-a rugat să facem o solicitare în scris.

În esență, deocamdată nu ne interesează calitatea lucrărilor (tipul de vopsea folosită, firma care a contractat lucrările), ci faptul că acolo unii oameni mor, în urmă rămânând doar semnele nepăsării și ale lucrului prost făcut. A cui este vina? E de competența altora să stabilească. Imaginile sunt grăitoare. (Marian TEODOROF)

Articolul precedentO nouă zi de protest la Spitalul Județean Neamț – ACTUALIZARE: ”Lăsați-l să-și continue activitatea!”
Articolul următorZiua Europeană a „112”, numărul de urgenţă unic și… necunoscut
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.