0:00

 

Bicaz: 200 de lei pentru funcția de director, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiCei care doresc să ocupe postul de director financiar contabil la Spitalul „Sf. Nicolae” din Bicaz trebuie să scoată din buzunar 200 de lei. Aceasta este taxa pe care candidații trebuie să o dea la înscrierea pentru concursul programat în cea de-a doua zi a lunii iunie a.c. Potrivit anunțului postat pe site-ul Primăriei Bicaz, dosarul se va depune la secretarul comisiei de concurs, cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de data susținerii concursului (22 mai, ora 16). Reamintim că, la începutul lunii martie, funcția de manager al spitalului a fost obținută prin concurs de dr. Letiția Damoc, iar săptămâna trecută singurul candidat la funcția de director medical, dr. Pușa Crețu a fost declarată admisă (cu media 9,80). Cei interesați de postul de director contabil pot afla informații suplimentare la numărul de telefon 0233/253.071. (M. TEODOROF)

Articolul precedentSăptămâna liberală a început bine: Dragoș Chitic rămâne primar! PSD, doar 9 voturi
Articolul următorNeamț: Sinucigaș ”demonstrativ” în Ruseni
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.