0:00

Producătorii de tomate au fost în atenția miniștrilor, în ședința din 25 mai, când Guvernul a decis prelungirea termenului privind sprijinul financiar acordat celor care cultivă roșii în sere și solarii.

Bani pentru roșii: a fost prelungit termenul pentru acordarea celor 3.000 de euro, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiPotrivit comunicatului oficial al Executivului, ”producătorii agricoli din România vor fi susținuți în continuare printr-un program guvernamental să cultive tomate în spații protejate, astfel încât să asigure necesarul de consum intern din producția autohtonă”. În acest sens, a fost adoptată hotărârea care prelungește data limită pentru depunerea actelor justificative pentru ajutorul de minimis la tomate, ”în sensul că valorificarea producției de tomate din cadrul Programului să se facă în perioadele ianuarie – 15 iunie, inclusiv și/ sau noiembrie – 20 decembrie, inclusiv”, precizează oficialii. ”Cultivatorii care nu au reușit până la 1 iunie să iasă cu roșiile pe piață mai au, astfel, o șansă pentru încasarea ajutorului de 3.000 de euro/beneficiar/an. Peste 6.800 de cultivatori au beneficiat până acum de acest program”, se mai arată în comunicat.

Producătorii agricoli înscriși în Registrul unic pentru accesarea Programului de susținere a produsului tomate în spații protejate, care vând tomatele în spații de vânzare precum piețe agroalimentare, târguri și piețe ambulante, vor purta elemente de identificare. Elementele de identificare și procedura de distribuire a acestora, precum și tipul cheltuielilor aferente se aprobă prin ordin al ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. De asemenea, suportarea cheltuielilor aferente identificării producătorilor beneficiari ai acestui program se va realiza din resursele financiare aprobate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Prin prelungirea acestui termen, se urmărește eficientizarea activității sectorului tomate produse în spații protejate, asigurarea necesarului de consum intern din producția autohtonă de tomate, realizarea unei proceduri de identificare a producătorilor autohtoni de produse agricole și o corectă informare a consumatorilor. De asemenea, se urmărește obținerea unor produse de calitate, competitive cu cele de pe piața europeană, precum și o eficiență economică în realizarea şi valorificarea acestora”. (ZCH News)

Articolul precedentGALERIE FOTO „Trăiască școala! Trăiască profesorii!”, la „Victor Brauner”!
Articolul următorConsultări între consilieri pentru Baia Comunală
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.