0:00

Bani de la CJ pentru elevii eminenți și profesorii lor, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiElevii și cadrele didactice coordonatoare, care au obținut rezultate deosebite în anul școlar 2017-2018, la concursurile naționale și internaționale vor primi premii în bani, diplome, trofee și plachete în cadrul ”Sărbătorii școlii nemțene”, ediția 2018. Manifestarea este organizată de Inspectoratul Școlar Județean, pe 7 decembrie, iar finanțarea, 70.000 de lei, va fi asigurată de Consiliul Județean Neamț, de la bugetul județului. Un proiect de hotărâre care vizează asocierea dintre cele două instituții urmează să fie dezbătut și supus votului în plenul ședinței ordinare a CJ Neamț, ce va avea loc joi, 29 noiembrie. Potrivit expunerii de motive care însoțește respectivul proiect de hotărâre ”asocierea are ca scop recunoașterea rezultatelor muncii elevilor și cadrelor didactice din județul Neamț, încurajarea acestora pentru a obține rezultate școlare deosebite, cultivarea talentului și inventivității, precum și oportunitatea de afirmare în comepetiții naționale și internaționale”. (I.Ș.)

Articolul precedentDoi bărbați din Pipirig au împușcat un căprior în vara lui 2017 și au fost reținuți ieri
Articolul următorO fată de 15 ani a fugit de acasă, poliția a găsit-o
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.