0:00

BACĂU: Viorel Hrebenciuc, încă 30 de zile în arest, ZCH NEWS - sursa ta de informații
Viorel HREBENCIUC

Fostul deputat Viorel Hrebenciuc rămâne în detenţie, alături de Paltin Sturdza, Lorand Andras Ordog şi Dan Costin Bengescu, a decis, luni, 23 februarie, Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri, informează “Ziarul de Bacău”. Curtea Supremă a respins astfel cererile celor patru, de înlocuire a arestului cu arest la domiciliu. Ei sunt ultimii inculpați aflați după gratii, după ce, anterior, Instanța i-a trimis pe ceilalți, în frunte cu Ioan Adam, în arest la domiciliu sau sub control judiciar. Procurorii DNA susţin că în aprilie 2012, prin intermediul deputatului Ioan Adam, Gheorghe Paltin Sturdza le-a cerut judecătorilor Lorand Andras Ordog şi Gabriel Uţă, de la Tribunalul Covasna, să pronunţe o hotărâre judecătorească în favorarea sa. Tribunalul Covasna a dispus punerea în posesia lui Paltin Sturdza a unei suprafeţe de 43.227 de hectare de pădure în Bacău, producând astfel Romsilva un prejudiciu de 303.888.615 de euro. Potrivit anchetatorilor, începând din aprilie 2013, Viorel Hrebenciuc, împreună cu deputatul Ioan Adam, cu Paltin Gheorghe Sturdza şi Dan Costin Bengescu, a constituit şi coordonat un grup, care a fost sprijinit ulterior şi de alte persoane, ce urmărea să obţină venituri prin oferire de mită, cumpărare de influenţă sau folosirea nelegală a influenţei, pentru a urgenta punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate, precum şi vânzarea rapidă a terenului forestier în suprafaţă de 43.227 de hectare, dobândit prin hotărârea judecătorească din 2012 de la Tribunalul Covasna. Pe 22 ianuarie 2015, lotul Hrebenciuc & Adam a fost trimis în judecată.

Articolul precedentBACĂU: Banii judeţului pentru spitale şi aeroport
Articolul următorNEAMŢ: Incendiu la biserica din Băluşeşti – Dochia / De vină a fost burlanul unei sobe
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.