0:00

BACĂU: Jandarmi în căutarea chiulangiilor, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiInspectoratul de Jandarmi Județean Bacău continuă activitățile preventiv-educaționale, cu elevi din cadrul instituțiilor de învățământ din județul Bacău. În acest sens, în perioada 17.03 la 20.03 a.c., în cadrul programului FII TU, NOI TE APRECIEM!, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău au desfășurat activități preventiv educative cu aproximativ 260 de elevi aparținând Liceului Tehnologic și Școlii Generale nr. 1 din orașul Târgu Ocna, Liceului Tehnologic Alexandru Vlahuță din com. Podu Turcului, Liceului Tehnologic J.M. Elias din com. Sascut, Colegiului Tehnic Ion Borcea și Școlii Generale Mihail Andrei din orașul Buhuși. Elevilor le-au fost prezentate diverse aspecte prevăzute în Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, articole din Codul Penal (furtul, furtul calificat, tâlhăria, etc.) și unele aspecte pentru prevenirea delicvenței juvenile, a violenței domestice, absenteismului școlar, precum și a consumului de droguri și alcool. Astfel au fost pregătiți antiinfracțional elevii, explicându-li-se principalele cauze ce pot determina transformarea lor în victime ale infracțiunilor, în special cele cu violență sau ale traficului de persoane și modul cum pot să evite acest lucru pe timpul desfășurării programului de învățământ, cât și în afara acestuia. De asemenea, în acest sens, jandarmii au desfășurat și o activitate pentru prevenirea și combaterea absenteismului școlar, a fenomenului contravențional și infracțional în rândul elevilor și creșterea gradului de siguranță a acestora, în zona instituțiilor de învățământ și a unităților de alimentație publică din orașul Comănești și Dărmănești, fiind avute în vedere următoarele aspecte: identificarea elevilor care absentează în mod nejustificat de la orele de curs; servirea în localurile publice, a consumatorilor minori cu băuturi alcoolice; organizarea, îngăduirea sau participarea la jocuri de noroc — altele decât cele autorizate potrivit legii — de natură să lezeze bunele moravuri; alte fapte antisociale ce intră în sfera de competență a Jandarmeriei Române. În urma acțiunii au fost depistați 7 elevi de liceu, care absentau nejustificat de la cursurile școlare, un elev fiind și sancționat contravențional, situația celor identificați fiind trimisă conducerii instituțiilor de învățământ din care făceau parte, urmând a le fi aplicate măsuri în conformitate cu prevederile regulamentelor de ordine interioară.

COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE ȘI RELAȚII CU PUBLICUL AL IJJ BACĂU

Articolul precedentSUCEAVA: Ce se mai fură?
Articolul următorSUCEAVA: Evenimente rutiere
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.