Miercuri, 27 iunie, absolvenții de liceu susțin proba scrisă obligatorie a profilului.

Cei care au absolvit profilul real, tehnologic, militar sau specializarea învățători-educatoare susțin examenul la matematică. Cei care au terminat profilul uman și filiera vocațională susțin examenul scris la istorie.

Elevii au intrat în sălile de examen până în ora 8,30, iar proba, conform metodologiei, a început la ora 9 și va dura trei ore, socotite din momentul când se încheie distribuirea subiectelor fotocopiate către fiecare candidat. Pentru a nu risca excluderea din examen, sesiunea de acum și următoarele două, elevii trebuie să intre în sala de examen doar cu actul de identitate valabil, cu instrumentele de scris cu cerneală sau pastă albastră, cu instrumente de desen pentru cei care dau proba la matematică. Restul obiectelor personale, mai ales telefoane mobile, căști, notițe, cărți, trebuie depozitate în camera special pusă la dispoziție de comisia de examen. În timpul probei, elevii nu au voie să comunice între ei sau cu exteriorul, n-au voie să facă schimb de lucrări, ciorne, toate acestea fiind considerate fraude și ducând la eliminarea din examen, fără recunoașterea notelor din celelalte probe ale bacalaureatului. (C.I.)

 

ub
pietricica turism