0:00

Avertizare ITM Neamț pentru firme: Vine frigul, vin și amenzile!, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Deși în Piatra-Neamț pentru zilele viitoare, prognozele meteo nu indică temperaturi mai scăzute de minus 9 grade Celsius, Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamț le reamintește firmelor care au angajați ce lucrează în aer liber că au o serie de obligații de îndeplinit atunci când condițiile meteo devin extreme. În lege, mai exact în ordonanța de urgență 99/2000, condițiile meteo extreme sunt definite drept perioade cu temperaturi de minus 20 de grade Celsius sau temperaturi corelate cu condiții de vânt intens (vânt mai puternic de 10 m/s, echivalate cu acest nivel) cel puțin 2 zile consecutiv.

“Chiar dacă în Neamț până la ora actuală nu s-au înregistrat temperaturi extreme, din momentul în care am intrat oficial în sezonul de iarnă, inspectorii din domeniul securității și sănătății în muncă au început deja să înștiințeze firmele cu privire la potențialele riscuri cauzate de vremea deosebit de rece. E o măsură de prevenție pe care o aplicăm în fiecare an. În perioadele cu temperaturi extreme angajatorii au obligația să ia măsuri minimale de menținere a stării de sănătate a angajaților : să distribuie ceai fierbinte (între 0,5 litri și 1 litru)/persoană/schimb, să acorde pauze pentru refacerea capacității de termoreglare în spații fixe sau mobile cu climat corespunzător. Tot în obligațiile angajatorilor intră și îndatorirea de a asigura echipamentul de protecție corespunzător pentru condițiile meteorologice extreme. Legea spune că dacă angajatorii nu pot să asigure condițiile pe care le-am evidențiat mai sus,sindicatele sau reprezentanții angajaților pot lua următoarele măsuri: să reducă durata zilei de lucru, să întrerupă lucrul colectiv cu condiția să asigure continuitatea activității în locurile în care aceasta nu poate fi întreruptă”, ne-a declarat Nicolae Hârlea, purtătorul de cuvânt al ITM Neamț.

Valoarea amenzilor, veche de 14 ani

Nu e obligatoriu ca temperaturile să atingă minus 20 de grade Celsius ca firmele nemțene să ia măsuri pentru protecția angajaților. Legea prevede puncte clare și în ce privește prevenția: angajatorii au obligativitatea să asigure examenul medical la angajare și un control medical periodic în care să se urmărească depistarea precoce a contraindicațiilor pentru munca în exterior, în temperaturi scăzute, să asigure măsurile de prim-ajutor, eventual transport la cea mai apropiată unitate medicală.

În situația în care se constată că angajatorii nu au luat măsurile descrise mai sus, situația este considerată contravenție și se sancționează cu amendă între 1.500 de lei și 2.500 de lei per situație și nu per fiecare angajat descoperit că lucrează în condiții meteo extreme. Până și inspectorii de muncă recunosc, neoficial, că valoarea acestor sancțiuni nu mai are menirea să-l pedepsească pe angajator, fiind vorba de o pedeapsă financiară mică, stabilită în anul 2000, odată cu intrarea în vigoare a legii.

Ioana HAGI-STAN

Articolul precedentPrimăria și Spitalul Roman caută firme de avocatură
Articolul următorConsilierii județeni, la întâlnire cu primarul Leoreanu