0:00

Averi şi interese 2013, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Primarul Leoreanu, ceva mai mulți bani în conturile bancare
* cu întârzierea specifică vedetelor (O LUNĂ), edilul de Roman şi-a depus declaraţiile de avere şi interese

Primarul Romanului și-a depus declarațiile de avere și interese pe anul 2013. Față de declarația anterioară, familia Leoreanu s-a “îmbogățit” cu bijuterii de încă 2.000 de euro, a mai pus câte ceva în conturile deschise în bănci până în 2011 și a câștigat, din salariul edilului și al soției, un pic mai bine. Primarul Leoreanu nu mai este președinte al Asociației de Promovare a Drepturilor Tinerilor Romașcani, nici președinte la PDL Roman. În schimb, este președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Roman Metropolitan, membru în Comitetul Director al Asociației Municipiilor din România și în Societatea de Științe Matematice – Roman, pentru toate aceste funcții nefiind remunerat în vreun fel.

Pe 5 mai, cu mai bine de o lună de la expirarea termenului în care aleșii locali își pot depune declarațiile, primarul Laurențiu Leoreanu și-a făcut publică averea. Acesta deține, împreună cu soția, șase terenuri, din care patru în intravilan și două agricole, în Roman, Tarcău, Ruginoasa și Dulcești. Cele mai multe au fost achiziționate înainte de a prelua funcția de primar. În 2012, averea s-a întregit printr-un teren și o casă primite ca donație de la părinți. Familia Leoreanu deține în total patru locuințe, din care două case în Roman, o casă de vacanță la Tarcău și un apartament în Iași. Primarul Laurențiu Leoreanu nu și-a schimbat nici mașina, având în garaj un Volkswagen cu an de fabricație 2000.

Din 2008, edilul deține bijuterii în valoare de 15.000 de euro. Situația financiară a familiei este una bună, având deschise trei conturi în bănci: două depozite bancare (deschise în 2008, respectiv 2009), de 20.000 de dolari și 20.000 de lei și un fond de investiții de 25.000 de lei. Acesta din urmă a fost deschis în 2011, iar edilul precizează că este un cont deschis pentru cei doi copii, prin programul Banca pentru locuințe. Ca aproape orice familie de români, primarul are și o datorie, un credit contractat în 2011 și scadent în 2019, de 38.500 de lei. În calitate de primar, Laurențiu Leoreanu a încasat, anul trecut, 43.704 lei. Și soția acestuia, profesor, a câștigat din salarii 29.686 lei, plus încă 5.000 de lei ca meditator.

Fiul cel mic al familiei Leoreanu a beneficiat de un contract prin Ministerul Economiei, pentru societatea Sc Danway Consulting SRL, încheiat în 2012, pentru trei ani. Contractul a fost câștigat prin licitație de proiecte pentru Start-up-uri (program pentru dezvoltarea abilităților antreprenoriale în rândul tinerilor), valoarea totală fiind de 177.860 lei.

În acest an, atent cu obligativitatea de a depune declarațiile de avere și interese a fost viceprimarul Lucian Micu, care și-a făcut publice datele încă de luna trecută. În 2013, doar doi consilieri – Bogdan Savin (PNL) și Eugen Păuleț (PSD), care a renunțat la mandat anul acesta, nu și-au depus declarațiile.

Claudia MATEI

Articolul precedentA existat profesorul model: VLADIMIR LAŞCU
Articolul următorPerformanţă cu bani puţini