0:00

Au demarat lucrările la ultimul tronson din Pietonal, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Ieri, 21 iulie, au demarat lucrările de modernizare a ultimului tronson din Pietonalul Ștefan cel Mare din Roman. Potcoava – cea dinspre BancPost – este singura care, din 2008, nu a fost modernizată. Proiectul a fost respectat, însă primarul Laurențiu Leoreanu a venit cu un element de noutate – un amfiteatru și o fântână cu proiecție video pe perdea de apă.

“Predăm amplasamentul tronsonului 4, care are termen de execuție de 12 luni. Este o lucrare complexă, ce presupune refacerea tronsonului și refacerea parterului I. Încercăm anul acesta să facem cât mai mult din tronson, iar anul viitor să refacem parterul I. Avem câteva zone interesante, cum ar fi amfiteatrul, ce va avea dedesubt amenajată o toaletă publică, și o fântână cu peliculă de apă pe care se vor proiecta imagini video. Este un model pe care l-am văzut în Armenia și pe care îl vom realiza și la Roman. Scările înspre BancPost vor asigura accesul în pe scări rulante și cu ajutorul unui lift, pentru persoanele cu handicap. În plus, pentru că în tronsonul 3 nu există rețea de apă, deși canalizare este, vom trage apă, astfel încât și această zonă să devină operațională”, a declarat primarul Laurențiu Leoreanu. Lucrarea va fi gata cel mai devreme în toamna anului viitor, costurile depășind un milion de euro. De execuația lucrărilor se ocupă două firme romașcane – Bacor și RomUrban.

“Vrem să facem cât putem în acest an, iar într-un an jumătate să încheiem. Totul depinde și de fonduri. Avem deocamdată buget pe anul în curs și o să vedem ce putem acoperi. Vom pune accente pe instalația electrică, canalizare, apă, turnare de beton. Vom urmări progresul, ca să fie lucrări de calitate. Am cerut date clare unde lucrează fiecare firmă din cele două, pentru a ști pe cine tragem la răspundere. E important să avem lucrări de calitate, care să aducă un plus de confort romașcanilor”, a mai precizat edilul. (C. MATEI)

Articolul precedent„Poliţiştii de la Roman sunt nemulţumiţi de Cănărău”
Articolul următorMort aruncat la groapa de gunoi