0:00

Asociere de 22.000 de lei între CJ Neamț și Federația Română de Handbal, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiMult dorita asociere, solicitată mai ales de liberalii din legislativul nemțean, dintre Consiliul Județean (CJ) Neamț și Federația Română de Handbal (FRH) ar putea deveni realitate odată cu ședința ordinară din 18 mai.

Liderul liberalilor nemțeni din CJ Neamț solicita încă din luna februarie, tot în cadrul unei ședințe de legislativ, ca județul să finanțeze jocul de handbal din 4 iunie, care va avea loc la Sala Polivalentă din Piatra Neamț. Chiar dacă promisiunile de atunci erau că proiectul va intra în atenția consilierilor încă din luna martie, se pare că a fost amânat până la ordinara din mai.

Astfel, pe 18 mai, consilierii județeni trebuie să voteze proiectul care prevede finanțarea cu 22.000 de lei a organizării jocului de handbal feminin senioare România-Belarus, din cadrul grupei de calificare a Campionatului European Suedia 2016, ce va avea loc la Sala Polivalentă din Piatra Neamț pe 4 iunie. Dacă proiectul de hotărâre va obține aprobarea consilierilor, banii vor fi folosiți pentru „serviciile de ambulanță și pază, montat suprafața de joc, transport/montaj sistem publicitar tip led, apă pentru antrenamente și joc oficial, transportul pe ruta Otopeni – Piatra Neamț – Otopeni, precum și cheltuieli de promovare”.

Conform proiectului de hotărâre, suma va fi alocată în două tranșe: prima, reprezentând 70% din total, până pe 27 mai, și cea de-a doua, până pe 27 iunie, condiția fiind justificarea primei tranșe primite. (Andreea AMARIEI)

Articolul precedent100.000 de lei din banii județului pentru acoperișul unei biserici
Articolul următorUniversitatea „Cuza”: scandal tranşat în instanţă
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.