0:00

PSD Neamț a promis conducerii centrale de la București că va scoate 50% la europarlamentare prin propriile forțe. ”Procentul angajat la București, pe care noi cu siguranță îl vom face este de 50%. UNPR sunt niște parteneri serioși și cred că vom lucra foarte bine. Sunt în UNPR colegi cu care mă înțeleg foarte bine, iar faptul că eu nu mă înțeleg cu Culiță Tărâță nu ține de partid. Vineri s-a primit noul protocol de funcționare a alianței PSD, UNPR, PC, iar în cursul acestei săptămâni se va semna la nivel local”, a declarat președintele PSD Neamț, deputatul Ionel Arsene.

În ceea ce privește schimbarea prefectului județului Neamț, liderii organizației PSD Neamț spun că acest lucru se va întâmpla cu siguranță dacă va decide premierul Victor Ponta. ”În privința ruperii alianței cu PNL, la nivel de consiliu județean… noi am rămas pe drumul nostru. Că domnul Ursărescu s-a dus la remorca altuia, asta e altceva. În ceea ce-l privește pe Dan Constantin, lăsând la o parte ghinionul fantastic pe care îl are apropos de incompatibilitate, este un profesionist și un om care știe și muncă de partid și administrație. Am speranța că decizia dată de ANI este o greșeală de interpretare, iar în urma contestației depuse, dumnealui va câștiga și va rămâne consilier județean”, a mai spus Arsene. (I. CĂLIN)

Articolul precedentZece ani fără poetul Mihai Ursachi
Articolul următorChestionare SJU