0:00

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) prognozează încălzirea vremii, în următoarele două săptămâni, şi precipitaţii puţine. Temperaturile vor fi, în general, pozitive, uneori chiar şi noaptea, iar precipitaţii se vor înregistra, astăzi şi mâine (25-26 ianuarie) sau la debutul lunii viitoare  (1-5 februarie). Din fericire, încălzirea se va produce treptat, dar meteorologii avertizează că este favorizată apariţia poleiului.

MOLDOVA

ANM: Se-ncălzeşte vremea! Precipitaţii puţine!, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiVremea se va încălzi treptat, astfel că media temperaturilor maxime va creşte de la 0 grade pe 25 ianuarie, la 9 grade pe 28 ianuarie, iar valorile termice nocturne vor ajunge, în acelaşi interval, să depăşească uşor punctul de îngheţ. Ulterior, până pe 7 februarie se vor înregistra medii pozitive ale temperaturii aerului, ziua şi uşor negative, noaptea, condiţii în care atât maximele, cât şi minimele vor fi uşor mai ridicate decât normele termice din această perioadă a anului. Probabilitatea pentru precipitaţii slabe, mixte, va fi ridicată în 25-26 ianuarie, spre sfârşitul primei săptămâni şi din nou în unele zile ale intervalului 1-5 februarie. Vor fi condiţii de polei.

MUNTE

ANM: Se-ncălzeşte vremea! Precipitaţii puţine!, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiVremea se va încălzi treptat, astfel că media temperaturilor maxime va creşte de la -5 grade pe 25 ianuarie, la 4 grade pe 28 ianuarie, iar valorile termice nocturne vor ajunge, în medie, la -2 grade, la sfârşitul aceluiaşi interval. Între 29 ianuarie şi 31 ianuarie se va produce o răcire uşoară, însă, începând cu 1 februarie se vor înregistra zilnic medii uşor pozitive ale temperaturii aerului şi, atât maximele cât şi minimele, vor fi uşor mai ridicate decât în mod obişnuit în această perioadă a anului. Vor cădea ninsori slabe în primele 2-3 zile, spre sfârşitul primei săptămâni, şi din nou în unele zile ale intervalului 1-7 februarie.

Prognoza pentru întreaga ţară:

https://zch.ro/wp-content/uploads/2016/01/anm-25-ianuarie-7-februarie.pdf

(M. CONSTANTINESCU; FOTO: ANM)

Articolul precedentMonda, înlocuită de Teodorescu în comisia de evaluare a proiectelor din 2016
Articolul următorRevoltă în fața Inspectoratului Școlar Județean Neamț
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.