0:00

ANM: Avertizare de ninsori din dimineaţa de sâmbătă, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiAdministraţia Naţională de Meteorologie a emis, vineri, 28 octombrie, o avertizare de ninsori şi intensificări ale vântului.

Avertizarea este valabilă în intervalulul 29 octombrie, ora 10:00 – 31 octombrie, ora 23:00 şi vizează întreg teritoriul României.

„Începând din cursul nopţii de vineri spre sâmbătă (28/29 octombrie), la munte vântul se va intensifica treptat. Sâmbătă, duminică şi luni, mai ales în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali vor fi intervale de timp în care va ninge şi vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de peste 60-80 km/h, viscolind şi spulberând ninsoarea. Intensificări temporare ale vântului vor fi şi în restul teritoriului, unde rafalele vor atinge 50-60 km/h, iar duminică şi luni (30 şi 31 octombrie), îndeosebi în Maramureş, Transilvania şi Moldova trecător se vor semnala precipitaţii mixte”, informează ANM.

Sâmbătă, 29 octombrie, ANM va actualiza avertizarea privind evoluţia şi intensitatea vântului şi a ninsorilor din zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali. (M. CONSTANTINESCU)

Articolul precedentPeste 400.000 de lei prin metoda „Accidentul” * Şase persoane reţinute
Articolul următorCUPA ROMÂNIEI: Cu o nocturnă nu se face calificarea – Foresta eliminată de Steaua!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.