0:00

Primarul Dragoş Chitic şi reprezentanţii Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe (ANL) au stabilit amplasamentul unde se va construi primul dintre cele 3 blocuri ANL ce urmează a fi construite în următoarea perioadă, imobil destinat specialiştilor din sistemul sanitar. S-a decis ca acest imobil să fie ridicat în continuarea  blocurilor construite cu credit ipotecar pe str. Pompiliu Clement nr. 6 din municipiul Piatra Neamţ, iar lucrările de construcție sunt programate pentru iunie 2018. La  finalizare, blocul va avea 20 de unități locative.

ANL pentru medici la Piatra Neamţ, ZCH NEWS - sursa ta de informații„După obținerea finanțării pentru investiții în educație, am reușit să atragem în Piatra-Neamț fonduri pentru locuințe în sistem ANL. Mă voi implica pentru finalizarea cât mai rapidă a imobilului locativ dedicat specialiștilor, pentru a oferi medicilor care profesează la Piatra-Neamț o locuință. Atragerea de fonduri pentru investiții în Piatra-Neamț rămâne o prioritate și pentru perioada următoare”, a declarat primarul Dragoș Chitic.

Pentru următoarele două blocuri de locuințe urmează ca, în perioada imediat următoare, să fie stabilit amplasamentul. Acestea vor fi destinate persoanelor tinere din Piatra Neamț și specialiștilor din educație. Primăria Piatra Neamț va asigura retețelele de utilități și va amenaja urbanistic zonele. (E.C.)

Articolul precedentConducerea Spitalului Roman evită să informeze public despre controlul DSP Sibiu
Articolul următorO fată de 15 ani și un bărbat de 61 de ani au dispărut de acasă
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.