0:00

Alpinistul Ionuț Ștefănescu propus cetățean de onoare, ZCH NEWS - sursa ta de informații
Ionuţ ŞTEFĂNESCU (stânga), alături de Adrian LAZA

În semn de apreciere a întregii activități, alpinistul nemțean Ionuț Ștefănescu, președintele clubului de karate Ronin, este propus pentru titlul de cetățean de onoare al municipiului Piatra Neamț în ședința Consiliului Local de joi, 27 octombrie. Solicitarea a venit din partea consilierului local Cristian Sauciuc. Născut la 1 mai 1976, la Piatra Neamț, Ionuț Ștefănescu este, în prezent, profesor coordonator al Cercului de Orientare Turistică de la Palatul Copiilor Piatra Neamț, membru în CA la Palatului Copiilor și membru al Corpului Național al Experților în Management Educațional din România. Absolvent al FEFS din Bacău, a finalizat apoi un masterat „Informatizare și modelare în educație Fizică și Sport” la aceeași facultate. Timp de 6 ani a activat la Fundația de Îngrijiri Comunitare Piatra Neamț, iar în decurs de 8 ani a predat educația fizică la Școala Gimnazială nr. 5 Piatra Neamț. A început ascensiunile alpine internaționale în urmă cu 9 ani escaladând vârfuri importante din Europa, Asia Centrală și Caucaz, Africa Centrală și de Nord și America de Sud. Se evidențiază cele cinci expediții întreprinse în Himalaya cu atingerea unor culmi de peste 6.000 metri dintre care amintim Vârful Baruntse (7.162 metri) escaladat în premieră de un român și cel mai recent, Vârful Cho Oyu (8.201 metri) cucerit fără oxigen suplimentar. La clubul de karate Ronin a pregătit sportivi valoroși ca Răzvan Petraru, Andreea Grumăzescu, Ioan Hociung, Bogdan Barcan, Mihnea Baciu, Ioana Gabur, Robert Croitoru și Alexandra Focșăneanu, medaliați în întrecerile mondiale, europene și naționale. (Ana MOISE)

Articolul precedent”Ștefan cel Mare” – proiect de succes al Consiliului Județean Neamț
Articolul următorSe caută şofer de ambulanţă la Piatra Neamţ! Vedeţi condiţiile!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.