Alexandru Stanciu, antrenorul care a decedat în sala de sport

„Ceahlăul” îl evocă, în ediţia de astăzi, pe tehnicianul Alexandru Stanciu, unul dintre antrenorii care a pregătit în anii ’70 echipa feminină de volei Ceahlăul (actuală Unic). A avut un sfârșit tragic, decedând la vârsta de 46 de ani, în sala de sport, după un meci de volei desfășurat la Alba Iulia. Jucător al marilor echipe CCA București și Tractorul Brașov, antrenor al grupărilor Partizanul Roșu Brașov, Unirea Tricolor Brăila, Ceahlăul și Voința Alba Iulia, Alexandru Stanciu s-a distins prin profesionalism, seriozitate, căldură sufletească, tact pedagogic și dragoste de volei.

Sfârșit fulgerător

Alexandru Stanciu s-au născut pe 30 august 1931, în București și a decedat la 46 de ani, pe 18 decembrie 1977 la Alba Iulia, în sala de sport, unde jucătorii săi de la Voința Alba Iulia disputau un meci cu miză, un meci de baraj pentru promovarea în divizia A cu echipa din Zalău. “Era 2-2 la seturi, iar în actul decisiv, după ce echipa tatălui meu a condus cu 14-11, a fost învinsă cu 15-14. El s-a supărat foarte tare, a făcut stop cardiac și și-a înghițit limba”, ne-a declarat fiul său, cunoscutul cântăreț de muzică ușoară, Gabriel Stanciu. În ziarul “Sportul Popular”, apărut a doua zi (19 decembrie 1977) , iubitorii sportului aflau că “lumea voleibalistică se desparte cu regret de unul dintre pasionați acestui sport, Alexandru Stanciu, fost jucător și antrenor la mai multe echipe divizionare, activitate căreia i s-a consacrat cu pasiune până în ultimele clipe ale vieții”.

Sportivul

Timp de aproape şase ani, Alexandru Stanciu a fost trăgător secund, (jucător de braț stâng ) la marea echipă CCA București (campion național în 1951, 1952, 1954, vicecampion național în 1950 și medaliat cu bronz în 1953 și 1955). Apoi s-a transferat la gruparea Tractorul Brașov (1955-1969) unde și-a încetat activitatea ca jucător în 1969, în urma unui accidentări suferite pe terenul de volei, când și-a rupt piciorul stâng. Fiul său ne-a relatat că “după această accidentare, tata a suferit o operație în urma căreia piciorul i-a fost scurtat cu trei centimetri, iar apoi el mergea un pic legănat“.  Component al lotului național de seniori, participant la Campionatul Mondial din 1952, din URSS, unde a ocupat locul al 4-lea cu reprezentativa țării noastre, după URSS, Cehoslovacia și Bulgaria, Alexandru Stanciu a făcut parte din primele generații ale voleiului românesc. La CCA Bucureşti a fost coechipier cu Dumitrașcu, Roman, Wilwert, Şușelescu, Tănăsescu, Mitroi, Zamfirescu, Atanasiu și mai târziu cu Gyula Bartha, fostul antrenor al Unicului. În ani ’50 echipa lui Alexandru Stanciu se bătea la titlu cu Locomotiva CFR și Dinamo, echipe la care evoluau voleibaliști celebri precum : Erdeli, Plocon, Răducanu, Orășanu, Ponova, Lăzărescu, Crivăț, Cristea, Teodorescu, Apostol, Moraru, Novac, Botez, Niculescu.

Antrenorul

Absolvent al Şcolii de Antrenori, Alexandru Stanciu și-a început noua activitatea la echipa feminină de divizia A, Partizanul Roșu Brașov, activitate pe care a continuat-o apoi la divizionara A masculină, Unirea Tricolor Brăila. După perioada petrecută în orașul Mariei Filotti, a primit o ofertă de la echipa Ceahlăul (actuală Unic) din Piatra Neamț, unde a antrenat din 1971 și până în 1974, succedându-i în funcție profesorului Constantin Hâncu. Formația pietreană a înregistrat următoarele rezultate: locul 7, în divizia A, în ediția 1971/1972; locul 12, loc retrogradabil, în divizia A, în ediția1972/1973 și locul 3, în divizia B, în sezonul 1973/1974. Ceahlăul avea în componență atunci următoarele jucătoare: Luiza Zaharia, Ana Gheorghe, Iulia Popa, Ana Comaroni, Tereza Viruzab, Ana Mănescu, Maria Apăteanu, Elisabeta Asavei și P. Ivanov. Cu câteva săptămâni înainte de a debuta în meciurile oficiale pe banca tehnică a echipei de sub Pietricica, aflăm din ziarul “Ceahlăul” că la o competiție amicală, denumită “Cupa Internațională”, “fetele au avut o comportare contradictorie, manifestând slăbiciuni, pe care nu ne îndoim, antrenorul Alexandru Stanciu le va avea în vedere pentru îndepărtarea lor”. (Constantin Bostan, Ceahlăul, joi, 21 octombrie 1971)

Familia

În vârstă de 59 de ani, Gabriel, fiul lui Alexandru Stanciu are în spate o activitate de patru decenii de muncă asiduă pe scenă, dintre care 20 de ani i-a petrecut ca solist de muzică ușoară în formația Cupidon, postură din care a colaborat cu toate “stelele” muzicii și televiziuni din România. Răsplătit cu premii în țară și străinătate, apreciatul muzician este adept al stilului retro, Tom Jones și Engelbert Humperdinck aflându-se printre preferații săi.

“Tata era un om de o bunătate rară. Era dispus în orice moment să ajute. Pe partea de volei era cotat foarte bine, un vizionar, un adevărat profesionist, foarte priceput în acestă disciplină sportivă. Îi plăcea în special voleiul japonez. Jucătoarele din Asia nu erau prea înalte, dar suplineau talia cu agilitatea din teren. La antrenamente a introdus multe noutăți dintr-un tratat de volei japonez. Una dintre ele era cea a antrenamentului cu fileul mascat și cu mingi de tenis de câmp. L-am iubit foarte mult. De fapt mi-am iubit foarte mult ambii părinți. Mama m-a îndrumat spre muzică, tatăl vroia s-o iau pe drumul sportului. Am jucat fotbal la Steagu Roșu la Piatra Neamț, în generație cu Vasiliu și Nemțeanu, viitorii jucători ai Ceahlăului, sub conducerea profesorilor Traian Coman și Constantin Ţapu. Am făcut și box la CS Ceahlăul cu Gabriel Madoto. Mama, Mariana Laura, a făcut parte din prima garnitură a celebrului cor Madrigal. Regretatul Marin Constantin, dirijorul de mare valoare, era atunci coleg de cor cu mama. Mama a fost criticul meu cel mai aspru “.

Amintiri cu Alexandru Stanciu

Una dintre elevele antrenorului Alexandru Stanciu a fost profesoara Luiza Moraru Zaharia, cunoscuta coordonatoare de joc din anii ’60-’70 a echipei Ceahlăul. Cadru didactic de elită la Liceul cu Program Sportiv din Piatra Neamț, în prezent pensionară, Luiza Zaharia își amintește că antrenorul Alexandru Stanciu era un “profesionist desăvârșit. Apropiat și îndrăgit de jucătoare, ne-am împăcat foarte bine cu el. Era cunoscut și apreciat în federație și în lumea voleibalistică din țară. Metodele sale de antrenament erau noi, inovatoare. A confecționat un panou, cam ca un cofraj de ouă, mingile se loveau în colțurile acestui panou și luau o traiectorie neașteptată și astfel ne puneam la punct viteza de reacție“.

Ana MOISE