0:00

În 8 localităţi din Regiunea de Nord-Est vor avea loc, pe 11 iunie, alegeri locale parțiale. Este vorba de Vlăsinești (Botoşani), Șipote (Iaşi), Roman, Pipirig și Bălțătești (Neamţ), Iacobeni şi Siminicea (Suceava), Fruntișeni (Vaslui). Campania electorală începe pe 27 mai, respectiv cu 15 zile înainte de data alegerilor, și se încheie pe 10 iunie la ora 7:00. Depunerea candidaturilor pentru funcția de primar a avut loc în perioada 16-22 mai, iar termenul limită de depunere a contestaţiilor este astăzi, 24 mai. Contestaţiile se soluționează în termen de 24 de ore, iar candidaturile rămân definitive în data de 28 mai. Listele electorale permanente se tipăresc până cel târziu pe 9 iunie, cu două zile înaintea datei alegerilor. Votarea va începe pe 11 iunie la ora 7:00 și se va închide în aceeași zi la ora 21:00.

Alegeri în 8 localităţi din Regiunea de Nord-Est! De sâmbătă – campanie electorală!, ZCH NEWS - sursa ta de informații

„Conform Legii 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, dreptul de vot se exercită numai în comuna, orașul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care alegătorul își are domiciliul sau reședința, după caz. Alegătorii pot vota numai la secția de votare la care este arondată strada sau localitatea și unde sunt înscriși în lista electorală permanentă sau în copia de pe lista electorală complementară”, potrivit legislaţiei electorale în vigoare. (ZCH NEWS)

Articolul precedent„Ziua Europeană a Parcurilor” la poalele Masivului Ceahlău
Articolul următorANM: Avertizare de vreme rea, de astăzi până sâmbătă
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.