0:00

Agamanii Apa Serv și Troleibuzul: „Nici în ceasul al 12-lea nu ne-ați surprins!”, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiConsilierii județeni din Neamț și-au desemnat, prin vot secret, în cadrul ședinței ordinare din 26 aprilie, reprezentanții în Adunările Generale ale Acționarilor (AGA) de la societățile Apa Serv și Troleibuzul.

Chiar dacă nu vor ocupa aceste funcții prea mult timp, se pare că unii dintre consilieri chiar nu vor să se desprindă de fotolii sau să renunțe la indemnizații, fie ele și micșorate. Astfel, în cadrul ședinței, președinta Emilia Arcan a anunțat că cei care s-au oferit să facă parte din AGA Apa Serv sunt Dan Vasile Constantin, Radu Tudorel și Mircea Pintilie, iar din AGA Troleibuzul – Neculai Pușcașu, Mihai Alexandru, Cristian Tomuleț, Constantin Sandu și Costache Lupu.

Ca de obicei, Cristian Tapalagă, liderul liberalilor din CJ Neamț a spus: „Readuc în atenția colegilor solicitarea mea de a avea o reprezentare cât mai transparentă și echilibrată. De aceea, propun pentru Apa Serv – un reprezentant PNL, unul PSD și unul UNPR, iar pentru Troleibuzul – 2 PNL, 2 PSD, 1 UNPR. Rog colegii, măcar în al 12-lea ceas, să respectăm algoritmul și să dăm dovadă de normalitate și moralitate”.

În final, pe buletinele de vot au figurat numele lui Dan Vasile Constantin, Radu Tudorel, Mircea Pintilie și Florin Andronache (propus de PNL) pentru Apa Serv, și ale lui Neculai Pușcașu, Mihai Alexandru, Cristian Tomuleț, Constantin Sandu, Costache Lupu, Cristian Tapalagă și Gabriel Lucian Vișan, ultimii doi propuși de PNL.

Ca urmare a votului secret, cei trei agamani de la Apa Serv sunt Dan Vasile Constantin (24 de voturi), Mircea Pintilie (23 de voturi) și Radu Tudorel (23 de voturi), Florin Andronache pierzând cu 10 voturi.

Consilierii care vor face parte din AGA Troleibuzul sunt Neculai Pușcașu (24 de voturi), Mihai Alexandru (22 de voturi), Cristian Tomuleț (24 de voturi), Constantin Sandu (24 de voturi) și Costache Lupu (24 de voturi), perdanții fiind liberalii Cristian Tapalagă, cu nouă voturi, și Gabriel Vișan, cu 12 voturi.

De încheiat a încheiat tot Cristian Tapalagă, după rezultatul votului și aprobarea proiectului de hotărâre: „Nici în ceasul al 12-lea nu ne-ați surprins!”. (Andreea AMARIEI)

Articolul precedentPOLITICĂ VESELĂ: Candidează pentru instituţia în care nu are voie să calce!
Articolul următorCu cine atacă Partidul Mişcarea Populară Consiliul Local Piatra Neamţ
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.