0:00

Adjuncta DSP se duce la Bisericani, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Direcția de Sănătate Publică Neamț își caută un nou adjunct după ce actualul a primit „biletul” favorabil pentru un „dus” în altă unitate spitalicească. Daniela Marcoci, cea care a fost în funcția de conducere a DSP din 2006 și în funcția de director adjunct din 2011 a caracterizat această perioadă într-o manieră care ar trebui să-l pună în gardă pe noul adjunct: „A fost o perioadă în care Doamne-Doamne mi-a pus răbdarea la încercare”, a spus dr. Daniela Marcoci. Aceasta va rămâne în funcție până în data de 15 august. Şeful DSP, dr. Dan Morenciu nu vrea să lase loc de speculații pentru cine va fi succesor: „Mâine (n.r. 14 august) se întrunește Comitetul Director pentru a desemna candidații la funcție. Urmează apoi ca Ministerul Sănătății să delege persoana cea mai potrivită. În maxim o săptămână cred că vom avea adjunct”, a precizat șeful DSP Neamț. Dr. Marcoci va ocupa funcția de director medical la Spitalul de Pneumoftiziologie Bisericani. (M.T.)

Articolul precedentSecuieni: Investiții de 2,5 milioane euro
Articolul următorDaniel Dieaconu: „Profesorul Scurtu m-a făcut să înţeleg valoarea documentului şi să-mi temperez entuziasmul sau patima”