0:00

Adio şurubăritului maşinii în faţa blocului?, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Un ordin emis de Ministerul Sănătăţii în mandatul lui Eugen Nicolăescu (4 februarie) prevede ca parcările de bloc să fie amenajate la o distanţă de cel puţin 5 metri de ferestrele imobilului. Acelaşi ordin interzice lucrările de reparaţii şi întreţinere auto în parcare. Actul normativ mai prevede că la stabilirea amplasamentelor clădirilor de locuit vor fi precizate şi amplasamentele unor dotări tehnico-edilitare precum platformele destinate depozitării recipientelor de colectare selectivă a deșeurilor menajere. Aceste platforme vor fi amenajate la o distanţă de minimum 10 metri de ferestrele locuinţelor, vor fi împrejmuite, vor fi prevăzute cu sistem de spălare şi sifon de scurgere racordat la canalizare şi vor fi întreţinute în permanentă stare de curăţenie.

Mentalitatea oamenilor nu poate fi însă schimbată. Nimic nu se compară cu parcarea de sub geam sau cu șurubăritul mașinii în fața blocului cu vecinii.

”Ei cine mai vine acum să schimbe locul de parcare. E bine așa. În plus mie îmi place să-mi văd mașina când mă uit pe geam. De tomberoane… oriunde le pui tot mizerie se face în jurul lor pentru că lumea e necivilizată”, a declarat un pensionar din Precista.

”Ei au pretenții să nu-ți repari mașina în parcare dar cei care au ateliere între blocuri?”, a spus un alt locuitor al muncipiului Piatra Neamț.

Șeful de la Parking Piatra Neamț, Laurențiu Dulamă, spune că ordinul poate fi pus în aplicare pentru viitoarele locuri de parcare și doar în cazul în care apar spații noi disponibile: ”Da, am văzut ordinul dar în privința locurilor de parcare deja amenajate pe teritoriul municipiului Piatra Neamț, în jur de 16.500, nu prea avem ce face. Și așa nu prea mai avem unde să amenăjăm locuri noi de parcare pentru că blocurile sunt construite de așa natură încât nu prea este spațiu”.

”Da știm despre ce este vorba, se studiază toate situațiile care se impun pentru ca acesta să poată fi aplicat, dar noile norme sunt destul de dificil de aplicat în condițiile în care parcările sunt deja amenajate”, a spus viceprimarul Aurelia Simionică.

Nici la capitolul deșeuri nu se poate pune în aplicare în totalitate noul ordin. ”În Piatra Neamț există 950 de amplasamente unde se țin câte 4 tomberoane, iar distanța se respectă pentru că a fost impusă prin proiectul ISPA”, a declarat Ionel Poaie, director SC Brantner Piatra Neamț. (I. CĂLIN)

Articolul precedentMihai Vlasov, președintele Camerei de Comerț și Industrie / Mită la București, onorat la Târgu Neamț
Articolul următorLada cu Zestre – ediția a IX-a