0:00

ACTUALIZARE Femeie moartă în incendiu, la Borlești, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiActualizare: Pompierii au stabilit că incendiul a fost provocat „ca urmare a acțiunii unei persoane iresponsabile”, iar poliția a deschis un dosar de ucidere din culpă.

Din primele informații, reiese că femeia, în vârstă de 82 de ani, obișnuia să îndese pe foc tot felul de cârpe și resturi menajere. Ea dormea în altă cameră, separat de soțul ei, în vârstă de 90 de ani. O vecină care mai avea grijă de ei a văzut fumul dimineață și a sunat la 112, reușind cu ajutorul câtorva vecini să-i scoată pe amândoi din casă, dar femeia era inconștientă și avea arsuri pe mâini și la față.

Știre inițială: O femeie, în vârstă de 60 de ani, din comuna Borlești, a murit în această dimineață, după ce a fost surprinsă în incendiul ce a cuprins casa. Soțul femeii trăiește și nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Vecinii au fost cei care au văzut flăcările și au anunțat pompierii duminică, 4 martie, la ora 6,45. Oamenii au intrat în casă și i-au scos pe cei doi soți și au încercat să stingă incendiul până la venirea militarilor. „Echipaje de pompieri cu două autospeciale de intervenție acționează pentru stingerea incendiului. Echipajul SMURD a găsit două persoane evacuate din casă, o femeie de aproximativ 60 de ani care a suferit intoxicație cu fum și avea arsuri, și soțul acesteia. A mai fost chemat și echipajul de ambulanță cu medic, s-a făcut resuscitarea femeii, dar în cele din urmă a fost declarat decesul”, a precizat sublocotenentul Adrian Rotaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț.

În jurul orei 8,30 pompierii încă se luptau cu flăcările, urmând ca la sfârșitul misiunii să stabilească și cauza de la care a pornit dezastrul.

(C.I.)

Articolul precedentVești bune pentru rezidenții de la Spitalul din Piatra Neamț
Articolul următor„Florile Ceahlăului” – ediţia a XXX-a (9-11.03.2018) * Invitat special: Nicolae Furdui Iancu
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.