0:00

ACTUALIZARE: Polițiștii au stabilit că autoturismul era condus de femeia care are 32 de ani și este din Timișești. Ea nu a oprit la trecerea la nivel cu calea ferată și mașina a fost lovită de trenul care circula pe ruta Pașcani-Târgu Neamț. Soțul conducătoarei auto, care are tot 32 de ani, a suferit un traumatism cranio-cerebral, cu plagă deschisă, și a fost transferat de la Spitalul Târgu Neamț la Spitalul Județean de Urgenţă Neamț, pentru investigații de specialitate. Femeia și copilul, în vârstă de 2 ani, au rămas pentru supraveghere și investigații la CPU Târgu Neamț. Conducătoarea auto a fost testată alcoolscopic și rezultatul a fost negativ, iar în cauză se fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă. (C.M.)

****************

ŞTIRE INIŢIALĂ: Un autoturism în care se aflau trei persoane (mama, tata și un copil de 2 ani) a fost lovit de tren la Crucea Sf. Andrei din satul Preuțești, comuna Timișești. Toți ocupanții mașinii au fost răniți, în starea cea mai gravă fiind bărbatul.

„Niciuna dintre cele 3 persoane n-a rămas încarcerată”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamț. „La locul evenimentului s-au deplasat mai multe ambulanțe, inclusiv ambulanța SMURD de terapie intensivă, dar și o autospecială, cu 5 subofițeri”. Vom reveni cu detalii. (C.M.)

Articolul precedentCJ Neamţ ar cheltui 86.000 de lei pentru un târg la München
Articolul următorElevii și profesorii, resuscitați înainte de examenele naționale
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.