După Voința Dobreni, o altă echipă înscrisă în Liga a IV-a fotbalistică nemțeană a anunțat că se retrage din campionat. Echipa ACS Unirea Tămăşeni a decis, din motive financiare, să nu va mai participe la jocurile care au mai rămas de disputat în campionatul Ligii 4 şi Cupa României ediția 2016/2017. Conform regulamentului, toate rezultatele meciurilor din retur în care a evoluat sau ar fi trebuit să evolueze ACS Unirea Tămăşeni se vor omologa cu 3-0 în favoarea adversarelor. Jucătorii echipei retrase au devenit liberi de contract. În ultimul meci disputat în Liga a IV-a, jucătorii de la Tămășeni au cedat cu 0-3, pe teren propriu, în fața echipei Bradul Roznov. În clasament, Unirea ocupa locul al 10-lea cu 20 de puncte. (Ana Moise)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here