0:00

Accidente de week-end: un şofer beat şi doi copii răniţi, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiTrei accidente rutiere au marcat ziua de 11 iunie, primul producându-se la ora 1:40, în toiul nopţii, în localitatea Săbăoani. Un tânăr de 23 de ani, beat şi fără permis, a pierdut controlul volanului, iar autoturismul pe care îl conducea a lovit două autovehicule parcate. „Şoferul” a scăpat fără răni grave, dar va trebui să răspundă penal pentru că s-a urcat la volan beat şi fără permis.

Al doilea accident a avut loc la ora 11:30, pe DC 82A, în Doljești, iar victimă a fost un băieţel de 8 ani. Lăsat nesupravegheat, copilul a vrut să traverseze, dar nu s-a asigurat şi nici nu s-a dus la o trecere pentru pietoni. A fost lovit în plin de un autoturism condus de un bărbat, de 35 ani, din județul Iași. Rănit grav, copilul a fost transportat la spital. Şoferul este cercetat pentru vătămare corporală din culpă.

La ora 17, pe DN15, în localitatea Călugăreni a fost rănit un alt copil, de astă dată o fetiţă în vârstă de 12 ani. Ea a sărit dintr-o căruţă şi a fost lovită de o maşină care circula din sens opus şi a acroşat-o cu partea laterală. Şoferul, un bărbat, de 37 de ani, din Roman, este cercetat pentru vătămare corporală din culpă. (C.M.)

Articolul precedentACTUALIZARE Accident cu doi morţi la Gherăeşti * Autorul a fost arestat 30 de zile!
Articolul următorExpoziţia Şcolii Populare de Arte Piatra-Neamţ la Galeria ERA
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.