0:00

Un bărbat în vârstă de 61 de ani, din satul Plăieșu, comuna Timișești, și-a pierdut viața într-un accident petrecut în seara de 4 septembrie, chiar la lăsarea întunericului. Omul mergea pe stradă, când a fost lovit în plin de un autoturism, care se deplasa în aceeași direcție. La volan, se afla un bărbat de 51 de ani, din Târgu Neamț. Cel mai probabil, el nu a văzut la timp pietonul. Impactul a fost atât de puternic, încât victima a murit pe loc.

Polițiștii, care au făcut cercetarea la fața locului, au stabilit că șoferul nu se afla sub influența alcoolului. În cauză a fost deschis un dosar penal, pentru ucidere din culpă. (C.M.)

Articolul precedentMaşini abandonate la Primăria Târgu-Neamţ
Articolul următorAbecedare vechi pentru boboci * Fără manuale de limbi moderne la clasa a VI-a
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.