0:00

Accident cu 3 morţi la Traian, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiTrei persoane şi-au pierdut viaţa, duminică, 5 februarie, în urma unui cumplit accident rutier în comuna Traian (Bacău).

Un tânăr de 21 ani, din comuna Secuieni (Bacău), în timp ce conducea un autoturism pe DN 2F, pe direcţia Bacău-Vaslui, s-a angajat în depăşirea a două autovehicule şi, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, accidentând o femeie, de 49 ani, din Traian, care circula pe marginea părţii carosabile. Ulterior, maşina a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un copac şi un gard din beton.

În urma evenimentului rutier, 3 persoane aflate în autovehicul au decedat, iar alte 3 persoane au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, unde li s-au acordat îngrijiri medicale de specialitate. Femeia accidentată a rămas internată.

„Conducătorul auto și pietonul au fost testați cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul conducătorului auto, iar pentru pieton, s-a stabilit o valoare de 0,17 mg/l alcool pur în aerul expirat și li s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă”, precizează IPJ Bacău. (ZCH NEWS)

Articolul precedentNemţean reţinut pe Aeroportul Bacău
Articolul următor15 pe un loc la Spitalul Județean Neamț. Managerul Negelschi este nemulțumit
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.