0:00

A fost Ion Creangă membru într-o societate secretă?, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Un jurământ “misterios” a fost descoperit în arhiva Muzeului Literaturii Române (MLR) din Iaşi, documentul dezvăluind existenţa unei grupări “secrete” din care făceau parte mai multe personalităţi ale secolului al XIX-lea, între care Ion Creangă, Nicolae Culianu sau Nicolae Gane. Potrivit reprezentanţilor MLR Iaşi, circumstanţele în care documentul a fost semnat sunt, deocamdată, necunoscute. Textul-jurământ este semnat de nume importante precum Ion Creangă, Nicolae Culianu, Nicolae Gane, Alexandru Lambrior, cărora li se adaugă A.C. Şendrea, I.A. Darzeu, C. Corjescu, D.A. Anghel.

“Jur pe onoare şi conştiinţă./ Mă leg pe suflet şi pe Dumnezeu/ Să lucrez din toată inima pentru ridicarea neamului românesc/ Să respect şi să execut toate hotărârile luate de comitetul din care face parte. Şi să păzesc secret absolut./ Aşa să-mi ajute Dumnezeu şi sfânta Cruce, se arată în textul semnat de membrii grupării.

A fost Ion Creangă membru într-o societate secretă?, ZCH NEWS - sursa ta de informații

“Sunt absente indiciile lămuritoare cu privire la organizaţia căreia i-ar aparţine misteriosul Comitet ale cărui hotărâri urmează să fie respectate şi executate. Fiind vorba de personalităţi cunoscute ale culturii româneşti, majoritatea afiliaţi Societăţii Junimea, am fi tentaţi să ne gândim la o organizaţie a francmasoneriei. Ne oferă însă un contra-argument puternic prezenţa iscăliturii lui Ion Creangă – care, se ştie cu certitudine, nu a fost francmason”, a afirmat cercetătorul ştiinţific al MLR Iaşi Dan Jumară.

Cercetătorul ieşean a mai spus că documentul a fost semnat înainte de anul 1883, când a încetat din viaţă unul dintre semnatari, respectiv Al. Lambrior.

Nicolae Culianu (1834-1915) a fost matematician şi astronom, membru al Societăţii Junimea şi al Academiei Române, rector al Universităţii din Iaşi, între 1880 şi 1898.

Nicolae Gane (1828-1916) a fost scriitor, magistrat, avocat şi om politic, ministru, membru fondator al Societăţii Junimea şi membru al Academiei Române, iniţiat în loja masonică “Steaua României”.

Un alt semnatar al documentului, Alexandru Lambrior (1845-1883), a fost filolog şi profesor, membru al Societăţii franceze de lingvistică, al Societăţii Junimea şi membru corespondent al Academiei Române.

Ion Creangă (1837-1889) a fost scriitor, membru al Societăţii Junimea, A.C. Şendrea – profesor la Facultatea de Drept a universităţii ieşene, iar I.A. Darzeu este considerat un remarcabil pedagog, autor de manuale şcolare în perioada respectivă.

“Vom continua munca de cercetare pentru a afla mai multe amănunte legate de acest document misterios”, a mai afirmat cercetătorul ieşean Dan Jumară. (Z.C.H.)

Articolul precedentBătălia pentru promovare
Articolul următorJoia Mare: Cina cea de Taină şi trădarea Domnului