0:00

O locuinţă din Corni, comuna Bodeşti, a luat foc, în dimineaţa de 1 noiembrie, pe la ora 4, şi a fost distrusă în totalitate. Construcţia era în forma literei L, iar flăcările au distrus 200 mp de acoperiş (jumătate acoperit cu azbest și jumătate acoperit cu tablă) şi au mistuit absolut toate încăperile și anexele, inclusiv un atelier în care erau foarte multe scule, cu valoare importantă.

Incendiul a fost lichidat după câteva ore, iar pompierii au stabilit că a izbucnit din cauza unui conductor electric defect, la care s-a produs un scurtcircuit. Nu s-a putut salva nimic și pentru că lumea dormea la ora aceea și focul a fost observat foarte târziu, când deja cuprinsese tot acoperișul. (C.M.)

Articolul precedentTabără dedicată comunităților etnice la Durău
Articolul următorPiatra Neamț: din 2019 indicatoare rutiere noi în tot orașul
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.