0:00

Polițiștii de frontieră de la Albița (Vaslui) au indisponibilizat, marţi, 20 martie, pentru continuarea cercetărilor, un autoturism marca Audi A3, căutat de autoritățile spaniole pentru confiscare.

„În jurul orei 8:30, la Albița, s-a prezentat, pentru efectuarea formalităților de control necesare trecerii frontierei, Alina M., cu dublă cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 24 de ani, conducând un autoturism marca Audi A3 cabriolet, înmatriculat în Republica Moldova. La controlul specific, polițiștii de frontieră au constatat că autoturismul în cauză figurează în bazele de date ca «bun căutat pentru confiscare», semnalare introdusă de către autoritățile din Spania”, a declarat inspector principal Irina Mirică, purtător de cuvânt al STPF Vaslui.

Maşină căutată-n Spania apărută la Albiţa!, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiPotrivit aceleaşi surse, tânăra ar fi declarat că, în septembrie 2017, a achiziționat autoturismul din Republica Moldova, de la o persoană de gen feminin, plătind suma de 7.500 de euro și că nu are cunoștință despre faptul că acesta este furat sau implicat în vreun litigiu.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru „săvârșirea infracțiunii de tăinuire”. Autoturismul, în valoare de 35.000 de lei, a fost indisponibilizat. (ZCH NEWS; FOTO: Poliţia de Frontieră)

Articolul precedentMedicare așteptată pentru probe la noul sterilizator al Spitalului Neamț
Articolul următorITM Neamţ începe controalele la constructori
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.