0:00

8 proxeneţi din Neamț reţinuţi după o acțiune complexă, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiPoliţiştii nemţeni au destructurat o grupare infracțională specializată în trafic de persoane şi proxenetism. Opt persoane au fost reţinute pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentate judecătorilor pentru măsuri preventive. „Polițiștii structurilor de combatere a criminalităţii organizate, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Neamț, au efectuat trei percheziţii în municipiile Piatra Neamț și Roman, la locuinţele unor persoane bănuite de trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism. Au fost executate 22 de mandate de aducere. Din cercetări a reieșit că membrii grupării, trei femei, de 18,19 și 20 de ani și cinci bărbați, cu vârste cuprinse între 40 și 61 de ani din judeţul Neamț, ar fi racolat tinere, din mediul urban și rural, pentru practicarea prostituției. Totodată, le-ar fi pus la dispoziţie spaţii de cazare, locaţii în care fetele să întreţină relaţii sexuale, cât şi telefoane, la care să fie contactate de către clienţi, fie prin intermediul anunţurilor de mica publicitate, fie de către alţi membri ai grupării. 8 persoane au fost reținute sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire de grup infracţional organizat, trafic de persoane, trafic de minori, proxenetism și act sexual cu o minoră, urmând a fi prezentate Tribunalului Neamț, cu propunere de arestare preventivă”, se arată în comunicatul emis de Inspectoratul general al Poliţiei Române. În acţiune au fost angrenaţi şi poliţişti din cadrul Brigăzii de Combaterea Criminalității Organizate Bacău şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, precum şi jandarmi.

Vă prezentăm comunicatul DIICOT care explică întreg mecanismul infracțional coordonat de cei care constituiau grupul organizat:

„La data de 17.03.2017 procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Neamț au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor Gîdioi Mumdjiev Bella Ioana, Rotariu Dumitru, Ungureanu Liviu, Balaşcă Neculai, Bârzu Mihai Cătălin,  Păduraru Ana-Maria, Stafie Georgeta şi Nicorescu Vasile, pentru săvârşirea  infracţiunilor  de constituire şi aderare la un grup infracţional organizat, trafic de persoane, trafic de minori, proxenetism şi act sexual cu un minor.

În cauză, există suspiciunea rezonabilă că pe raza municipiilor Piatra Neamţ şi Roman, a fost constituit un grup infracţional organizat specializat în exploatarea sexuală a unor tinere,  majore  şi minore, provenite din familii dezorganizate sau din centre de plasament. Persoanele vătămate, minore şi majore, erau cazate în locaţii închiriate de către membrii grupării, în vederea practicării prostituţiei, inculpaţii racolând clienţi fie prin anunţurile din ziarele locale fie din rândul unor  clienți fideli care anterior au apelat la serviciile victimelor.

S-a reţinut că inculpata Gîdioi Mumjdiev Bella Ioana a practicat prostituţia pe raza municipiului Piatra Neamţ, ocazie cu care şi-a format un grup de clienţi fideli. În cursul anului 2015, inculpata, la sugestia unor clienţi, a racolat mai multe minore dintr-un centru social  din municipiul Roman, pe care le-a cazat pe raza municipiului Piatra Neamţ, în locaţii puse la dispoziţie de alţi membri ai grupului infracţional.

Grupul infracţional coordonat de către inculpata Gîdioi Mumjdiev Bella Ioana era structurat pe mai multe paliere, primul având ca atribuţii identificarea fetelor dispuse să practice prostituţia şi racolarea acestora. Al doilea palier avea ca scop punerea la dispoziţie a spaţiilor în care minorele şi majorele să întreţină relaţii cu clienţii racolaţi, fie prin intermediul anunţurilor de la mica publicitate, fie de către ceilalţi membri ai grupării.

Din probatoriul administrat până în acest moment a rezultat faptul că în cursul anului  2015 inculpata Gîdioi Mumjdiev Bella Ioana a dezvoltat o relaţie de iubire cu o persoană vătămată  minoră ce era internată într-un centru social din municipiul Roman. În perioada anilor 2015 – 2016 minora a fugit de mai multe ori din centru, iar în perioadele de timp cât locuia împreună cu inculpata Gîdioi Mumjdiev Bella Ioana,  minora întreţinea relaţii sexuale cu diverşi clienţi racolaţi de către inculpată.

Prin intermediul persoanei vătămate, inculpata  Gîdioi Mumjdiev Bella Ioana a cunoscut mai multe persoane de sex feminin ce erau instituţionalizate în centru, iar pe fondul unei relaţii de iubire, inculpata a reuşit să le determine pe minore să practice prostituţia, motivând faptul că aşa pot face rost de bani pentru a-şi achita contravaloarea chiriei, să aibă bani de ţigări şi mâncare. Clienţii erau racolaţi fie prin anunţuri în ziarele din Piatra Neamţ, la rubrica „Prestări Servicii” fie din rândul unor cunoştinţe sau foşti clienţi de ai acesteia.

În urma cercetărilor efectuate în cauză a rezultat faptul că inculpata Gîdioi Mumjdiev Bella Ioana avea format un cerc de clienţi fideli, din care făcea parte şi inculpatul Balaşcă Neculai. În timp, inculpatul s-a transformat dintr-un client al minorelor care practicau prostituţia într-un racolator de minore dispuse să practice prostituţia, atât pentru inculpata Gîdioi Mumjdiev Bella Ioana cât şi pentru inculpata Stafie Georgeta.

În perioada anilor  2016 – 2017 , inculpata Gîdioi Mumjdiev Bella Ioana  a atras-o  în activitatea infracţională şi pe inculpata  Pădurariu Ana Maria, căreia i-a solicitat să racoleze colege din centrul social dispuse să practice prostituţia sub coordonarea ei.

Tot în perioada menţionată inculpata Gîdioi Mumjdiev Bella Ioana a dezvoltat  relaţii de prietenie cu mai multe minore din cadrul unui centru  din municipiul Piatra Neamţ,  instituţie de unde a racolat mai multe minore pe care le-a determinat să practice prostituţia.

Pentru cazarea minorelor, inculpata Gîdioi Mumjdiev Bella Ioana a apelat la inculpatul Rotariu Dumitru care le-a pus la dispoziţie un apartament pe raza municipiului Piatra Neamţ, cunoscând faptul că toate persoanele cazate întreţin relaţii sexuale contra cost. S-a reţinut faptul că inculpatul Rotariu Dumitru avea relaţii sexuale atât cu inculpata Gîdioi Mumjdiev Bella Ioana cât şi cu celelalte minore ce erau cazate în apartament.

În timp, din acest grup s-a desprins o altă grupare care  şi-a continuat activităţile infracţionale pe raza municipiului Roman, judeţul Neamţ.

Iniţial gruparea a fost coordonată de către inculpata Stafie Georgeta şi suspecta V. M. M., iar ulterior calitatea de lider a fost asumată de către inculpatul Ungureanu Liviu. Inculpatul  a  determinat-o pe inculpata Stafie Georgeta să practice prostituţia atât pentru el cât şi să racoleze alte minore, din acelaşi centru social, pe care le-a determinat să practice prostituţia în spaţii puse la dispoziţie de către ceilalţi membrii ai grupării.

Clienţii erau racolaţi de către inculpatul Ungureanu Liviu sau de către inculpata Stafie Georgeta iar relaţiile sexuale se consumau în imobilul pus la dispoziţie de către coinculpatul Bârzu Mihai Cătălin.

De asemenea, cu ocazia cercetărilor efectuate în cauză a rezultat faptul că în perioada anilor  2012 -2014 inculpatul Nicorescu Vasile, pedagog în cadrul unui centru centru social din comuna Ştefan cel Mare, jud. Neamţ, a întreţinut relaţii sexuale cu o minoră în vârstă de 14, instituţionalizată în centrul respectiv.

În urma probatoriului administrat în cauză a rezultat faptul că, în perioada anilor  2015 – 2017, inculpatul Nicorescu Vasile, profitând de calitatea pe care o avea, a solicitat şi altor minore să întreţină relaţii sexuale însă acestea  au refuzat.

Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Neamţ.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

Acţiunea a fost efectuată  cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalității Bacău, luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, precum şi a  jandarmilor.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie”.

Gianina Buftea

Articolul precedentSalvamont Neamţ: Risc de avalanşă în Masivul Ceahlău
Articolul următorVoroneanu n-a reuşit să-l „încarcereze” pe Catană, fostul şef al Arestului Neamț
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

1 COMENTARIU

  1. Doamne, bine ca au mai curatat orasul de individele astea. Bella, da pai, toata lumea din zona si politia stia cu ce se ocupa. Dar cam greu, domne” cu miscarea de forte