0:00

Contractul de finanţare al proiectului de reabilitare a aproape 170 kilometri de drumuri judeţene din Iaşi şi Suceava a fost semnat, luni, 4 septembrie, în prezenţa ministrului Rovana Plumb, se precizează într-un comunicat de presă. Proiectul prevede reabilitarea a aproape 170 kilometri de drum de pe teritoriul celor două județe, din care 92 kilometri în județul Iași. După finalizarea investiției, 22 de comune și orașe din judetele Iași și Suceava vor fi conectate la rețeaua trans-europeană de transport.

Comunele ieșene care vor beneficia de noul proiect sunt: Rediu, Movileni, Gropnița, Coarnele Căprei, Cotnari, Focuri, Belcești, Ceplenița, Scobinți, Lespezi și Sirețel.

În județul Suceava, axa rutieră va traversa comunele Ipotești, Bosanci, Udești, Stroiești, Dărmănești, Todirești, Moara și Șcheia, orașele Dolhasca și Liteni dar și municipiul Suceava.

73 de milioane de euro pentru drumuri din Iaşi şi Suceava, ZCH NEWS - sursa ta de informații„Am ales să fiu prezentă în Moldova în mod special pentru a transmite un mesaj de încurajare autorităților locale să acceseze bani europeni. Avem la dispoziție 23 miliarde euro până în 2023 pentru a dezvolta România și contăm pe dumneavoastră să îi cheltuiți, să propuneți proiecte pe care să le putem finanța”, a declarat Rovana Plumb.

Pentru cel mai vast obiectiv de investiție rutieră al Consiliului Județean Iași, finanțat din fonduri nerambursabile, se vor aloca aproape 73 milioane de euro, din care 58 milioane de euro provin din fonduri europene și alte aproximativ 9 milioane de euro de la bugetul de stat. Suma pe care trebuie să o asigure solicitanții este de 6 milioane de euro, reprezentând 2% din valoarea cheltuielilor eligibile și neeligibile. (ZCH NEWS; FOTO: Ministerul Fondurilor Europene)

Articolul precedentTeen Act Piatra Neamţ la „Histrioniada Liceenilor” la Cluj Napoca
Articolul următorControl video al accesului auto în curtea Spitalului Roman
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.