0:00

În zilele de 18 și 19 iulie, polițiștii rutieri și reprezentanții Registrului Auto Român au făcut controale în trafic, în mai multe zone din județul Neamț, pentru a depista vehiculele care nu corespund din punct de vedere tehnic.

35 de amenzi pentru defecțiuni tehnice, 8 certificate de înmatriculare retrase, ZCH NEWS - sursa ta de informații”Echipele de control au urmărit verificarea sistemului de frânare, a celui de reducere a zgomotului şi a emisiilor poluante, a mecanismului de direcţie, instalaţiei de iluminare/semnalizare, existenţei şi autenticității seriilor/numerelor de identificare ale vehiculelor, precum și a legalității montării şi utilizării luminilor de altă culoare sau intensitate, a dispozitivelor ori accesoriilor de avertizare, altele decât cele omologate. De asemenea, a fost verificat sistemul de rulare (punţi, roţi, anvelope şi suspensie), corectitudinea datelor din certificatul de înmatriculare și concordanţa acestora cu datele şi caracteristicile tehnice ale vehiculelor, deţinerii inspecţiei tehnice periodice şi valabilitatea acesteia, deţinerii certificatului de agreare pentru activitatea de transport în regim de taxi/viza anuală și aplicarea tratamentelor chimice sau a foliilor pe parbriz, lunetă sau pe geamurile laterale, cu excepţia celor omologate şi/sau certificate de către autoritatea competentă şi care sunt marcate corespunzător”, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.

În total au fost aplicate 35 de amenzi, din care 6 pentru defecțiuni ale sistemului de rulare (anvelope) și 7 pentru defecțiuni ale instalațiilor de iluminare. Ca măsură complementară, polițiștii au retras 8 de certificate de înmatriculare. În timpul controalelor, polițiștii au sesizat și încălcări ale Codului rutier, așa că au mai aplicat 14 sancțiuni șoferilor prinși că circulă după cum li se pare lor convenabil. (C.M.)

Articolul precedentPrefectura a dat startul marii vaccinări ROR
Articolul următorTerenul de sub Lidl Târgu Neamț – obiect de anchetă de evaziune și spălare de ban
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.