0:00

2014 – ce scumpiri se simt deja în portofel, ZCH NEWS - sursa ta de informații

2014 și-a făcut deja debutul cu vești proaste pentru bugetele românilor. Prima lună din an a adus și primele scumpiri, contabilizate de INS. În prima lună a acestui an, preţurile de consum au crescut cu 0,9% faţă de sfârşitul anului trecut.

Cele mai mari creșteri de prețuri au putut fi observate la legume: acestea se vând cu prețuri cu până la 6,37 % mai mari. Fructele s-au scumpit și ele cu aproape 1,6 % în timp ce prețul gazelor natural și al combustibililor e acum mai mare cu 1,17 % respectiv 1,12 %. Prețurile carburanților se așteaptă însă să crească sensibil abia după ce va fi aplicată și acciza de 7 eurocenți pe litru, măsură programată să-și producă efectele de la 1 aprilie 2014. Asta ar putea însemna o scumpire a litrului de carburant cu aproximativ 40 de bani.

Per total, datele raportate de Institutul Național de Statistică arată că preţurile mărfurilor alimentare şi nealimentare s-au majorat cu 0,9% fiecare, iar tarifele serviciilor au avansat cu 0,7%. Creşterile de preţuri sunt cu atât mai semnificative, susțin specialiștii, cu cât luna decembrie, la care se face raportarea, este luna scumpirilor prin excelenţă, iar prima lună din anul viitor ar trebui să înregistreze un regres la acest capitol. (I. HAGI-STAN)

Articolul precedentTârgu-Neamţ: Pregătiri de primăvară
Articolul următorRevizuirea Constituţiei: 26 articole neconstituţionale