0:00

150 de ani de existență a Camerelor de Comerț în România, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Acum 150 de ani, la 30 septembrie 1864, Alexandru Ioan Cuza semna actul de naștere a Camerelor de Comerț și Industrie din România, promulgând prima lege care stabilea modul de organizare și funcționare a acestora. Preocupări pentru înființarea unui sistem  cu „acțiune independentă și o autoritate recunoscută spre a putea apăra cu mai multa eficacitate interesele vitale ale tuturor ramurilor de industrie” (C.A. Rosetti, prim-starostele negutatorilor Capitalei)  existau încă din 1859, mai ales din partea comercianților români, în condițiile în care, din 1599, când s-a înființat cea dintâi Cameră de Comerţ şi Industrie în Franţa, la Marsilia, asemenea instituţii existau în Italia, Belgia, Olanda, Germania, Austria, fie reprezentând exclusiv comerţul, fie deopotrivă, comerţul şi industria. Pe baza acestei  legi,  la 28 ianuarie 1868, a intrat în funcțiune Camera de Comerţ şi Industrie din Bucureşti, fiind condusă de Miron Vlasto.

În această perioadă Camera inițiază procedura de întabulare a firmelor, solicitand Ministerului Justiției sa facă demersurile necesare, ceea ce cuprinde germenii Oficiului Registrului Comerțului de mai târziu, intervine la Ministerul Finanțelor pentru crearea de birouri vamale, pledeaza pentru reglementarea repausului duminical.  Un pas important în dezvoltarea sistemului de Camere de Comerț și Industrii din Româmia a fost făcut în anul 1923 când Regele Ferdinand a adoptat o lege prin care a stabilit că trebuie să existe câte o cameră de comerţ în fiecare judeţ din România. Acest lucru s-a întâmplat după Marea Unire cu Transilvania (1918), când Basarabia a devenit parte a României Mari.

Toate camerele de comerţ judeţene au format Uniunea Camerelor de Comerţ, care astazi se numeşte Camera de Comerţ şi Industrie a României. Desființate în timpul regimului comunist, imediat după Revoluție, în anul 1990, Camerele de Comerț și Industrie au fost reînființate  prin Decretul Lege nr. 139/1990 iar  modalitatea de funcţionare a Camerei Naţionale de Comerţ, precum şi a camerelelor judeţene a fost stabilită stabilită printr-o lege relativ nouă: 335/2007. (Z.C.H.)

Articolul precedentPER Neamț, locul I pe panourile de afișaj
Articolul următorSpitalul Bicaz caută specialist în Obstetrică-Ginecologie