0:00

Pentru ca noul a de învăţământ să debuteze fără niciun fel de incidente, conducerea IPJ Neamţ a dispus suplimentarea dispozitivului curent cu 143 de poliţişti, în ziua de 11 septembrie.

„Cei 123 de poliţişti de ordine publică, 9 de poliţişti de la rutieră şi 11 poliţişti de la alte structuri, vor acţiona, suplimentar faţă de dispozitivul curent, în zona unităţilor de învăţământ”, a precizat comisarul Costel Irina, din cadrul Biroului de presă al IPJ Neamţ. „Poliţiştii vor acţiona pentru depistarea şi luarea măsurilor legale faţă de persoanele care, prin comportamentul sau activităţile pe care le desfăşoară, afectează climatul de siguranţă publică. Echipajele de poliţie rutieră vor fi prezente, în zona intrărilor în şcoli, în intervalele orare în care se efectuează intrarea şi ieşirea de la cursuri a elevilor”.

143 de poliţişti merg la şcoli în prima zi a anului de învăţământ, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiPoliţiştii au pregătit şi un set de recomandări pentru elevi, de care ar fi bine să ţină cont tot timpul. Prima se referă la regulile de circulaţie, pe care încă nu le respectă toţi elevii, deşi traversarea corectă, pe trecerile pentru pietoni, ar fi trebuit să le intre în reflex. Tot pentru siguranţa lor, e bine să evite zonele slab iluminate sau mai puţin circulate atunci când se deplasează spre casă, mai ales dacă e târziu.

„Parcurgeţi acest drum împreună cu alţi colegi, mai ales dacă la ieşirea de la ore este seară; evitaţi utilizarea telefonului mobil pe stradă”, recomandă poliţiştii. „E de preferat să nu ascultaţi muzică la căşti atunci când vă deplasaţi pe drumurile publice, deoarece atenţia voastră este, astfel, mult diminuată. Totodată nu vă afișați cu sume mari de bani sau bijuterii deosebite, pentru a nu atrage atenţia infractorilor,  nu acceptaţi compania unor persoane necunoscute şi nu primiţi nimic de la acestea, indiferent ce vă spun. Nu vă implicaţi în altercaţii. Sunaţi la 112 dacă sunteţi în pericol sau martorul unei infracţiuni!”.

Copiilor li se recomandă, de asemenea, să aibă un comportament civilizat la şcoală, să aibă grijă de bunurile unităţii de învăţământ, să fie atenţi la străinii care pătrund în incintă şi să evite altercaţiile şi violenţa. (C.M.)

Articolul precedentLIGA A III-A: CSM Roman pe locul 1 * Rezultate complete * Clasament
Articolul următorTrei accidente grave, aceeaşi cauză
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.