0:00

Marii câştigători ai Concursului „PROSOFT@NT”, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiLa Colegiul Naţional de Informatică din Piatra-Neamţ, în perioada 3-5 martie, a avut loc etapa naţională a Concursului Pluridisciplinar „PROSOFT@NT”, competiţie organizată de Ministerul Educaţiei şi înscrisă în lista concursurilor şcolare ce se desfăşoară la nivel naţional, cu finanţare M.E.N.C.S. Concursul structurat pe mai multe secţiuni este unul care, potrivit organizatorilor, este singular în contextul concursurilor şcolare prin modul de structurare a probelor şi organizarea unei probe interdisciplinare (matematică şi informatică) pe echipe. În cadrul concursului, un loc special l-a ocupat sesiunea de comunicări metodico-ştiinţifice Memorial „Vasile Ţifui”, cu tema Creativitate şi inovaţie în medii virtuale de învăţare. Competiţia a atras cei mai buni elevi în informatică şi matematică din judeţele Bacău, Brăila, Braşov, Dâmboviţa, Galaţi, Iaşi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Suceava, Teleorman, Timiş, Vaslui, Vrancea şi din municipiul Bucureşti. „Participarea internaţională s-a concretizat în prezenţa unor echipaje din Bologna (Italia) şi Moscova (Federaţia Rusă). Una dintre realizările acestui concurs a fost iniţierea unui parteneriat româno-italian de derulare a unei competiţii on-line de informatică pe echipe ce va avea finala, alternativ, într-una din ţările participante”, au spus organizatorii.

Premiile acordate laureaţilor acestei ediţii au fost finanţate de Consiliul Judeţean Neamţ şi Consiliul Local al Municipiului Piatra-Neamţ.

Elevii judeţului s-au remarcat la toate probele primind următoarele distincţii:

Premiul I:

– Berbece Răzvan Antonio (Colegiul Naţional de Informatica Piatra Neamţ) – soft educaţional;

– Linguraru Andrei (Colegiul Naţional de Informatica Piatra Neamţ) – matematică.

Premiul II:

– Blaga Andrei Mihai (Colegiul Naţional de Informatica Piatra Neamţ) – pagini WEB.

Menţiune:

– Roca Ioana Maria (Colegiul Naţional „Petru Rareş” Piatra Neamţ) – matematică.

Simultan s-au derulat concursul PROSOFT@NT – JUNIOR, secţiunea de matematică, adresat elevilor de clasele a VII-a şi a VIII-a şi concursul PROSOFT@NT – ŞTIINŢE, la care au participat 8 echipe din judeţele Bacău, Neamţ, Suceava şi Vaslui. Activitatea de evaluare pentru proba Ştiinţe a fost coordonată de conf. dr. Ioan Dumitru şi inspector de fizică, prof. Cristinel Secară. „Cel mai palpitant moment al acestei secţiuni a fost efectuarea probei practice elaborate de profesorii de fizică ai CNI, de testare a rezistenţei unor materiale la fenomene termice analogă testării materialelor navelor cosmice”, au mai precizat organizatorii. Şi aici, elevii judeţului au dovedit competenţă prin rezultatele obţinute.

Premiul II:

– Spiridon Andra, Leontică Sebastian, Sandovici Ilinca Ruxandra (Colegiul Naţional „Petru Rareş” Piatra Neamţ) – ştiinţe.

Menţiune:

– Nechita Mihaela, Minuţ Mihai, Mazilu Cristian (Colegiul Naţional de Informatica Piatra Neamţ) – ştiinţe;

– Okukura Andrew Hiroaki, Donici Alexandra, Năstasă Teodora (Colegiul Naţional ”Roman Vodă” Roman) – ştiinţe. (M.T.)

Articolul precedentPiatra-Neamţ: ”Expofashion” – Târg de îmbrăcăminte şi încălţăminte
Articolul următorEA, de 8 martie
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.