0:00

Un grup de 10 elevi de la Liceul de Arte „Victor Brauner“ din Piatra Neamţ, clasele a X-a, a XI-a şi a XII-a a prezentat, miercuri, 23 decembrie, timp de 20 de minute, un minunat spectacol de sărbători, pentru angajaţii de la Consiliul Judeţean Neamţ şi Prefectura Neamţ. Tinerii au prezentat mai multe colinde vesele, care au smuls aplauzele angajaţilor celor două instituţii.

„Sunt copii minunaţi, cu voci extraordinare, aşa cum trebuie să fie cei de la un liceu de specialitate. Ne-a umplut sufletele de bucurie evoluţia lor. Îi felicit, pe ei şi pe profesorii coordonatori şi le doresc să se bucure de sărbătorile care se apropie, să fie sănătoşi, bucuroşi şi să vină şi în anii viitori cu colinde aşa frumoase“, a declarat Constantin Iacoban, preşedintele CJ Neamţ.

Conducerea CJ Neamţ i-a răsplătit pe cei 10 tineri pe măsura prestaţiei lor. Apoi li s-au împărţit colaci şi dulciuri, aşa cum s-a procedat de fiecare dată când Consiliul Judeţean a primit urători. (CJ NEAMŢ)

Articolul precedentPreşedintele CJ Neamţ, printre cei mai buni sportivi ai judeţului
Articolul următorFSLI Neamţ: Procese pentru supranormarea personalului nedidactic
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.