0:00

1.500 lei = costul unei plimbări cu… câinele, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiUn bărbat din Iaşi a aflat, marți, 16 august, ce rişti dacă plimbi câinele fără lesă şi botniţă.

“În jurul orei 10:00, jandarmii ieșeni au depistat, în zona stadionului «Emil Alexandrescu» din Iași, un bărbat, care își plimba câinele rasa Bull Terrier, fără lesă și botniță. Persoana în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 1.500 lei”, se precizează într-un comunicat de presă al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Iaşi.

În aceeaşi zi, dar mai pe seară, (20:00), “au fost depistați doi bărbați care consumau băuturi alcoolice în locuri publice, tulburau ordinea sau adresau injurii, unul pe bd. Carol și celălalt în Gara Iași”. Jandarmii au intervenit pentru restabilirea ordinii publice şi au aplicat amenzi de 300 lei pentru fiecare dintre cei doi „viteji”.

Nici noaptea nu a fost linişte pentru jandarmii din Iaşi, ei fiind “solicitați să intervină la un bloc din zona şoselei Arcu, din Iași, unde liniștea locatarilor era tulburată de muzică la intensitate mare și gălăgia produsă de persoanele aflate într-un apartament”. Jandarmii au aplicat o amendă în valoare de 500 lei.

“Cetățenii pot solicita ori de câte ori este nevoie sprijinul forțelor de ordine publică, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărul unic de urgențe 112”, mai afirmă IJJ Iaşi. (ZCH NEWS)

Articolul precedentNoul mall din Piatra Neamț – Branduri care şi-au anunţat deja prezenţa!
Articolul următorDacă l-aţi văzut, sunaţi la 112! E dispărut din luna mai!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.